Afacerile cu mașini au crescut cu 14,9% în martie, iar populația a cheltuit cu 12,2% mai mult pentru servicii

Auto/Transporturi   
Afacerile cu mașini au crescut cu 14,9% în martie, iar populația a cheltuit cu 12,2% mai mult pentru servicii

Cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut, în a treia lună a acestui an, cu 14,9% față de aceeași perioadă din 2015, în timp ce afacerile din serviciile prestate populației s-au majorat, în același interval, cu 12,2%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), care sugerează o accelerare puternică a consumului populației, susținută de stimulii fiscali și salariali.

În februarie, cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut cu 8,6%, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce afacerile din serviciile prestate populației au avansat cu 20%, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Cumulat pe primele trei luni, cifra de afaceri din comerțul cu autovehicule și motociclete a crescut cu 15,4% față de perioada ianuarie-martie 2015, în timp ce serviciile prestate populației au avansat cu 15,6%.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene

Pe seria ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare, afacerile din comerțul cu autovehicule și motociclete au crescut în martie cu 12,7% față de a treia lună din 2015,  iar serviciile prestate populației au avansat cu 13%.

În martie, cea mai mare creștere - cu 72,1% față de martie 2015, pe serie brută - s-a înregistrat la vânzările de motociclete, piese și accesorii aferente.

De asemenea, comerțul cu mașini a urcat cu 25,3%, iar afacerile din întreținerea și repararea autovehiculelor au avansat cu 11% față de a treia lună din 2015, arată datele INS.

Antonescu a fost chemat la DNA, pentru un apartament de lux de la fiul lui Măgureanu în schimbul unor contracte CITEȘTE ȘI Antonescu a fost chemat la DNA, pentru un apartament de lux de la fiul lui Măgureanu în schimbul unor contracte

Pe partea de servicii prestate populației, cele mai mari creșteri s-au înregistrat în martie la serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare, unde afacerile s-au majorat cu 27,5% față de a treia lună a anului trecut, și la hoteluri și restaurante, cu un plus de 21,7%.

Creșteri semnificative s-au înregistrat și la activitățile agențiilor turistice (11,4%) și la serviciile de curățenie (5%).

Consumul populației a primit un stimul, de la începutul acestui an, prin reducerea cotei generale a taxei pe valoarea adăugată (TVA), de la 24% până la 20%. De asemenea, salariile au crescut cu 12,1%, în medie, în martie 2016 față de aceeași lună a anului trecut, arată datele oficiale.

Date publicate anterior de către INS au arătat că cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populației, a avansat în primul trimestru al acestui an cu 19% față de aceeași perioadă din 2015, susținută mai ales de vânzările de alimente.

Ritmul de creștere este unul record după 2008.

viewscnt
Afla mai multe despre
afaceri cu masini
servicii