Angajații Airbus vor primi bonusuri pentru a face față inflației

Angajații Airbus vor primi bonusuri pentru a face față inflației
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 oct 2022

Producătorul european de avioane Airbus a decis să acorde un bonus special angajaților săi din întreaga lume, pentru ca aceștia să facă față accelerării inflației și crizei energetice, o decizie salutată de sindicate, transmite DPA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Angajații Airbus din Germania, Franța și Spania vor primi un bonus de 1.500 de euro (1.490 de dolari), a confirmat un purtător de cuvânt de la Airbus, în linie cu un document intern dezvăluit anterior de agențiile de presă DPA și AFP.

ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant - Cea mai mare companie de electricitate din Grecia pregătește cumpărarea Enel România. Cumpărătorul, condus chiar de fostul CEO Enel România CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacție gigant - Cea mai mare companie de electricitate din Grecia pregătește cumpărarea Enel România. Cumpărătorul, condus chiar de fostul CEO Enel România

În paralel, angajații Airbus din Marea Britanie vor primi un bonus de 1.500 de lire sterline (1.710 dolari) pentru fiecare persoană, scrie Agerpres.

Muncitorii Airbus din alte țări vor beneficia și ei de un bonus special, care va fi calculat în funcție de salariul lor de bază. Bonusurile vor fi acordate tuturor angajaților, inclusiv pentru managerii seniori.

Airbus are 126.000 de angajați la nivel global, dintre care 46.000 în Franța, 43.000 în Germania, 12.000 în Spania și 9.000 în Marea Britanie.

Grupul Airbus este lider global în aeronautică, spațiu și servicii conexe. Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri și mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport și pentru alte misiuni. Airbus este prezentă în România cu toate cele trei divizii: Airbus Helicopters România și Premium Aerotec în Brașov și Airbus Defense and Space în București. 

viewscnt
Afla mai multe despre
airbus
inflatie