Arabia Saudită va deveni al doilea mare acționar al Aston Martin

Arabia Saudită va deveni al doilea mare acționar al Aston Martin
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 iul 2022

Constructorul de automobile de lux Aston Martin Lagonda a anunțat o majorare de capital în valoare de 653 milioane de lire sterline (770 milioane de euro), în cadrul căreia fondul suveran saudit Public Investment Fund (PIF) va deveni al doilea mare acționar al său, potrivit Le Figaro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Jumătate din aceste fonduri vor fi folosite pentru a „reduce semnificativ” datoriile grupului, a declarat compania.

Datoria netă a companiei era de 957 de milioane de lire sterline în 31 martie, în creștere cu o treime față de anul trecut. Restul fondurilor vor fi folosite pentru a susține investițiile „într-un mediu operațional care rămâne dificil, afectat de războiul din Ucraina, de blocajele legate de Covid-19 în China și de întreruperile continue pe lanțurile de aprovizionare”, a adăugat grupul într-un comunicat.

În urma anunțului, acțiunile au urcat cu 20,66% până la 448 pence la ora 10:00 GMT la Londra – dar au scăzut cu peste 65% de la începutul anului. Salvată de la faliment la începutul anului 2020 de către miliardarul canadian Lawrence Stroll, primul său acționar și acum președinte executiv, marca preferată a lui James Bond vrea să se orienteze și mai mult spre mașini de lux și să demareze trecerea la electrificare, arată G4Media.ro.

Benzina s-a ieftinit. Previziunile ministrului Energiei, confirmate de liderul pieței CITEȘTE ȘI Benzina s-a ieftinit. Previziunile ministrului Energiei, confirmate de liderul pieței

Din totalul majorării de capital, 335 de milioane de lire sterline vor fi aduse de PIF, Yew Tree Consortium – un grup de investitori condus de Lawrence Stroll – și Mercedes-Benz AG. Fondul suveran de investiții saudit va investi 78 de milioane de euro și va deține aproximativ 16,7% din capital la finalul tranzacției. Yew Tree va păstra aproximativ 18,3%.

Aston Martin a anunțat, de asemenea, că a respins o ofertă concurentă din partea fondului european Investindustrial și a producătorului auto chinez Geely pentru o tranzacție de cumpărare de 203 milioane de lire sterline urmată de o emisiune ulterioară de 1,1 miliarde de lire sterline. Propunerea „a supraevaluat în mod semnificativ noile cerințe de capital ale companiei”, a susținut Aston Martin, și, în plus, „a considerat-o ca fiind o încercare (…) de a dobândi o poziție de control și potențial majoritară”.

Constructorul auto a anunțat în luna mai plecarea directorului său general, Tobias Moers, care a fost înlocuit de fostul șef al Ferrari, Amedeo Felisa, în condițiile în care pierderile sale s-au adâncit în primul trimestru. Aston Martin Lagonda, care este încă în urmă în ceea ce privește electrificarea modelelor sale, și-a înjumătățit totuși pierderile în 2021, susținută de o accelerare puternică a vânzărilor odată cu ridicarea restricțiilor legate de pandemie.

viewscnt
Afla mai multe despre
arabia saudită
aston martin