Autostrada Ploiești-Brașov ar putea intra în execuție în trei ani

Autostrada Ploiești-Brașov ar putea intra în execuție în trei ani
scris 4 ian 2021

Autostrada Ploiești-Brașov ar putea intra în execuție în trei ani, însă până atunci există niște proiecte pentru fluidizarea traficului pe DN1, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniță.

Aceasta a precizat, la Digi 24, că, în prezent, este analizată oferta depusă în vederea revizuirii studiului de fezabilitate a proiectului Autostrăzii Ploiești-Brașov.

"Oferta este acum în analiză astfel încât să ajungem la un contract care să ne permită obținerea unei documentații bune care să ne ajute să facem o implementare rapidă a execuției lucrărilor. Eu nu cred că vom putea vedea în execuție, mai devreme de trei ani, Autostrada de la Ploiești până la Brașov. Până atunci, zilele acestea am vorbit cu actuala conducere a Ministerului Transporturilor, domnul ministru Drulă (Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, n.r.), și cu fosta conducere, domnul ministru Bode. Noi am anunțat niște proiecte care au scopul de a fluidiza traficul pe DN1, niște pasaje și pasarele", a precizat șeful CNAIR.

Cele mai vândute mașini din Europa în 2020: Dacia Sandero și Duster au ieșit din Top 10. Ford Puma, în creștere de popularitate CITEȘTE ȘI Cele mai vândute mașini din Europa în 2020: Dacia Sandero și Duster au ieșit din Top 10. Ford Puma, în creștere de popularitate

Mariana Ioniță a explicat că în zonele cu treceri de pietoni ar trebui gândite pasaje subterane care să ajute la fluidizarea traficului iar în pentru alte zone va fi analizată posibilitatea introducerii unor benzi reversibile, scrie Agerpres.

"Când vorbesc despre pasaje, acum suntem în faza de semnare a contractelor de proiectare. Ne refeream la subterane. În zonele cu treceri de pietoni trebuie să ne gândim la niște treceri eventual subterane care să simplifice, să fluidizeze, să decongestioneze traficul. Mi-am pus în programul meu ca proiect prioritar acest sector de autostradă și fluidizarea la pachet a traficului pe DN1. Este păcat că s-au pierdut ani de zile. Vom analiza inclusiv posibilitatea introducerii unei benzi reversibile de circulație pe anumite zone, acolo unde se poate. Chiar vreau să mă văd cu Poliția Rutieră, ne-am planificat noi miercuri, să discutăm și situația de pe DN1. Trebuie să facem ceva în următorul an, până la începerea execuției lucrărilor. Gândiți-vă că și execuția lucrărilor va crea ambuteiaje, iar noi trebuie să luăm măsuri de acum pentru fluidizarea traficului cât mai repede pe DN1", a precizat sursa citată.

Ministerul Transporturilor a anunțat, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, că o singură ofertă a fost depusă până la expirarea termenului limită pentru completarea/revizuirea Studiului de Fezabilitate și elaborarea Proiectului Tehnic necesare construcției tronsonului de autostradă Ploiești - Brașov, respectiv cea a companiei Consitrans SRL.

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă în intervalul 48,8 milioane de lei și 57,67 milioane de lei, fără TVA. Durata contractului este de 30 luni pentru completare/revizuire Studiu de fezabilitate și de 16 luni pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție.

Potrivit sursei citate, în cadrul contractului vor fi realizate: completarea/ Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF), elaborarea Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) și elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTE).

viewscnt
Afla mai multe despre
autostrada ploiești-brașov
cnair