Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piața din România

Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piața din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 aug 2022

Cargounit, cea mai mare companie poloneză de leasing de locomotive, își lărgește activitatea și intră pe piața din România după ce a livrat o locomotivă nouă din clasa Smartron, moment marcat printr-o ceremonie de recepție desfășurată la Gara Băneasa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cargounit este deținut de Fondul Inițiativei celor Trei Mări (FI3M), care are drept obiectiv dezvoltarea infrastructurii de transport, digitale și energetice din această regiune a Europei. FI3M este brațul de investiții al Inițiativei Celor Trei Mări ai cărui inițiatori, cofondatori și investitori sunt EximBank, în numele Guvernului României, și Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), banca poloneză de dezvoltare.

“Atât piața de închiriere de locomotive din Polonia, cât și cea din România, una dintre cele mai mari piețe feroviare din regiune, au un mare potențial. Ne bucurăm că noul nostru client, Unicom Tranzit, a decis să aleagă oferta Cargounit de închiriere a celor două locomotive Smartron. Cargounit se numără printre primele entități care oferă închiriere de locomotive moderne pe piața din România. Ne dorim să creștem numărul de locomotive Smartron închiriate atât pe piața din România, cât și în Bulgaria. Pe baza soluțiilor dovedite ale celor de la Siemens Mobility, suntem convinși că locomotiva Smartron este alegerea potrivită pentru transportatorii locali care caută un echipament modern și fiabil, de cea mai înaltă eficiență tehnică”, a declarat la ceremonie Directorul General al Cargounit, Łukasz Boroń.

Cargounit, cea mai mare companie independentă de leasing a locomotivelor din regiune, intră pe piața din România

Predarea oficială a locomotivei Smatron, produsă de Siemens Mobility, divizia de mobilitate a Siemens, s-a făcut în prezența reprezentaților Cargounit, ai băncii poloneze de dezvoltare Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK), ai EximBank România și ai Unicom Tranzit, beneficiarul locomotivei și unul dintre clienții companiei poloneze în România și în regiune. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai administratorului de investiții specializat în infrastructură Amber Infrastructure Group, consultantul Fondului Inițiativei celor Trei Mări (FI3M), proprietarul Cargounit.

Smartron este prima din cele două locomotive închiriate de Unicom Tranzit, compania românească de transport și expediere marfă. Cu o greutate de aproape 83 de tone și un ampatament de 1,435 de mm, locomotiva este adaptată să funcționeze pe curent alternativ de 15 kV sau 25 kV și este echipată cu sistemul de protecție a trenurilor PZB/LZB. Are o putere de 5,4 MW și se deplasează cu o viteză maximă de 160 km/h.

„Predarea de astăzi a locomotivei Smartron către primul nostru partener din România este un pas important în dezvoltarea afacerii Cargounit, odată cu intrarea în sectorul feroviar din România, o piață cheie pentru noi. Cargounit își continuă traseul conform obiectivelor  de business după achiziția sa de către Fondul celor Trei Mări la finalul anului 2020, moment din care a decis și reînnoirea flotei prin achiziția a peste 50 de locomotive moderne. Avem o viziune solidă întinsă pe termen lung pentru Cargounit, aceea de a-i consolida poziția de lider în Polonia, cât și de a-i susține extinderea în noi zone din regiune astfel încât să fie atinse și obiectivele  Fondului. Evenimentul de astăzi marchează așadar începutul unei călătorii pe care o facem împreună și la capătul căreia potențialul Cargounit în regiune dorim să fie pe deplin atins”, a completat și Președintele Consiliului de Supraveghere al Cargounit, Cameron Cook.

Cel mai mare operator regional de leasing în sectorul feroviar, Cargounit este un jucător cheie în Europa Centrală și de Est pe piața serviciilor de închiriere de locomotive. Cu o flotă de 185 de locomotive, atât de tracțiune, cât și de manevră, Cargounit are în portofoliul de clienți companii care oferă servicii de transport pentru diverse sectoare - chimic, materiale de construcție, combustibil fosil, componente auto etc.

Cargounit își dezvoltă afacerea atât prin extinderea pe noi piețe, cât și prin modernizarea flotei pe care o deține (achiziționează locomotive de ultimă generație) și pe care apoi o pune la dispoziție clienților săi în regim de leasing. Țările din CEE rămân o zonă importantă de dezvoltare pentru compania poloneză.

Actualul context din sectorul feroviar pe segmentul transportului de marfă este favorabil dezvoltării flotei de locomotive destinate închirierii, în măsura în care războiul din Ucraina a determinat o redirecționare către transportul feroviar a unor volume semnificative de marfă care anterior erau exportate pe rute maritime din Ucraina. În același timp, presiunea de a înlocui materialul rulant vechi cu unul modern a dus la o creștere semnificativă a cererii.

viewscnt
Afla mai multe despre
cargounit
locomotive