Ce automobile preferă locuitorii din țările lumii - Dacia s-a impus ca lider pe cinci piețe de pe glob

Ce automobile preferă locuitorii din țările lumii - Dacia s-a impus ca lider pe cinci piețe de pe glob
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 iul 2022

Mașinile Dacia au fost cele mai vândute în nu mai puțin de cinci țări ale lumii, în 2021, potrivit unor statistici realizate pe baza cifrelor naționale privind înmatriculările și altor statistici de vânzări. În două dintre țări, mașinile Dacia se vând însă sub marca Renault.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro: Energy Road - Energie la tine acasă. Parteneri: FPPG
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

România este prima dintre țările în care Dacia a fost cea mai vândută marcă, cu modelul Logan. Dar în afară de țara noastră, clienții au preferat Dacia și în Maroc, unde Sandero a fost liderul pieței, precum și în Bulgaria, unde cel mai cumpărat automobil a fost Dacia Dokker, după cum arată statisticile realizate de Felipe Munoz, cunoscut analist al pieței auto globale. În afară de aceste trei țări, Sandero a fost lider și în Columbia, piață pe care este vândut cu sigla Renault, iar Logan a fost lider pe piața auto din Algeria, unde se vinde sub numele Renault Symbol, chiar dacă este fabricat în România, la Mioveni, și este trimis sub formă de SKD-uri pentru a fi asamblat în Alger.

Marca auto care a înregistrat cele mai multe poziții 1 în țările lumii a fost și în 2021 Toyota, cu 32 de țări în care modelele sale au fost lider. Fie că vorbim despre Corolla, unul dintre cele mai vândute automobile ale lumii, fie că este vorba despre Land Cruiser sau Hilux, japonezii își apără cu succes titlul de lider.

Pe locul al doilea s-a clasat Stellantis, un grup tânăr, format din fuziunea PSA și FCA, care pune astfel la un loc 14 mărci. Dintre acestea, Fiat s-a impus ca lider în 8 țări, dovedind astfel că este și cea mai populară marcă din grup.

Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Franța CITEȘTE ȘI Dacia Spring, cel mai vândut automobil electric din Franța

Pe locul al treilea s-a clasat în 2021 grupul Hyundai – Kia, care a depășit pentru prima dată VW și Renault. Nu mai puțin de 10 țări au avut un model Hyundai sau unul Kia, pe primul loc, cele mai multe fiind Tucson sau Sportage, două SUV-uri înrudite.

VW a avut, la rândul său, nouă țări în care mărcile sale au reușit să fie cele mai vândute, de cele mai multe ori VW și în două cazuri, Skoda.

Renault s-a remarcat în opt țări, Clio fiind cel mai popular model, iar Ford, Suzuki și Isuzu au avit fiecare câte patru țări în care modelele lor au fost pe primul loc. Nissan, cu trei țări, și Tesla și Volvo, cu câte două țări, au completat acest clasament inedit.

Printre preferințele cetățenilor lumii se remarcă Toyota Land Cruiser, cea mia vândută mașină din Emiratele Arabe Unite și Liban, Ford F-150, eternul ider din SUA, Tesla Model 3, preferat în Elveția, Suzuki Alto, una dintre cele mai mici mașini din lume, în Pakistan, Fiat 500 în Monaco sau în San Marino, precum și Honda N-Box, o mașină ca o veritabilă cutie de pantofi, aleasă de cei mai mulți japonezi (foto).

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari dacia
tari dacia
cele mai vandute masini