Daimler ar putea rechema la service 260.000 de furgonete mai vechi Mercedes Sprinter

Daimler ar putea rechema la service 260.000 de furgonete mai vechi Mercedes Sprinter
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 oct 2019

Daimler AG ar putea fi nevoit să recheme la service 260.000 de furgonete mai vechi Mercedes Sprinter după ce Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a avertizat producătorul auto că vehiculele ar putea avea instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator, a anunțat săptămânalul german Bild am Sonntag, transmit AP și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Reprezentanții Daimler au precizat că este vorba de furgonete care aparțin precedentei generații de Sprinter, ele fiind scoase din producție încă din 2016. Ei au confirmat solicitarea KBA de a se prezenta la audierile legate de furgonetele Sprinter, scrie Agerpres.

 VIDEO Ford a introdus în premieră „coboții” în locul oamenilor. Vor fi aduși și la Craiova CITEȘTE ȘI VIDEO Ford a introdus în premieră „coboții” în locul oamenilor. Vor fi aduși și la Craiova

Bild am Sonntag susține că după audieri KBA va solicita Daimler rechemarea la service a vehiculelor incriminate.

Oficialii KBA susțin că dispozitivele găsite la furgonete ar putea fi folosite și la alte variante de vehicule.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes sprinter
daimler