Efectul Schengen fără granițe terestre - Camioane grecești cu destinația Austria sunt blocate în Bulgaria la granița cu România

Efectul Schengen fără granițe terestre - Camioane grecești cu destinația Austria sunt blocate în Bulgaria la granița cu România
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2024

Zeci de camioane pentru transporturi internaționale cu destinația Austria sunt oprite la granița Oryahovo-Bechet (Bulgaria către România). Printre acestea și câteva tiruri grecești cu mărfuri către Austria, care sunt blocate pentru câteva zile la granița cu Bulgaria, în așteptarea verificării mărfurilor și a documentelor, potrivit presei grecești, citată de Rador Radio România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această evoluție neașteptată, cu consecințele dramatice pe care le presupune - întârzierea livrărilor cu mai multe zile, neplăceri pentru șoferi etc. - are legătură cu intrarea Bulgariei în zona Schengen și cu obligațiile pe care și le-a asumat față de alte țări cu privire la controlul vehiculelor și al cetățenilor.

Vicepreședinte Dacia: Noua generație Duster va fi vândută în Turcia sub marca Renault! Ce va fi cu Spring CITEȘTE ȘI Vicepreședinte Dacia: Noua generație Duster va fi vândută în Turcia sub marca Renault! Ce va fi cu Spring

În plus, Austria cere Bulgariei și României controale stricte pentru care autoritățile vamale din cele două țări au fost prinse nepregătite.

Pentru șoferii greci, indignarea a fost cauzată și de faptul că nu au existat informații cu privire la eventualitatea unor întârzieri la momentul intrării tirurilor grecești în Bulgaria pe la Promachonas, după cum reclamă Asociația pentru Transporturi Internaționale a Proprietarilor de Camioane pentru utilizare publică din Județul Pieria „AKROPOLIS”.

În comunicatul Akropolis se precizează:

„De sâmbătă, 13/1/2024 dimineața, ne confruntăm cu o situație inedită și fără precedent la granița Oryahovo-Bechet (Bulgaria-România). Camioane grecești, cu mărfuri din Grecia cu destinația Austria, precum și camioane ungurești, românești, cehe, austriece și turcești pentru transporturi internaționale, cu destinația de asemenea Austria, sunt ținute într-o parcare din vama Oryahovo. Li s-au reținut autorizațiile de circulație și documentele pentru mărfuri, motiv pentru care nu pot nici să înainteze spre teritoriul României pentru a-și continua drumul, nici să se întoarcă în Grecia.

Răspunsul autorităților bulgare de acolo este că au o problemă cu mărfurile cu destinația Austria și trebuie să primească răspuns de la Sofia pentru a debloca autovehiculele. La intrarea lor pe la granița greco-bulgară de la Promachonas - Kulata, nu a existat nici o informare nici din partea poliției elene, nici, desigur, din partea poliției bulgare, astfel încât acestea să se întoarcă și să aleagă un alt traseu (prin țări terțe). I-au lăsat să intre normal, să plătească taxele de drum pe tot traseul în Bulgaria pentru a-i bloca în vama Oryahovo!

În urma unei discuții cu poliția de la Oryahovo, am fost informați că nu există nicio problemă nici cu autorizațiile transportatorilor internaționali, nici cu documentele legate de mărfuri. Problema este cu vama lor. Astăzi, luni, 15/1/24, șoferii au fost informați de poliție că vehiculele încărcate cu marfă vor fi ținute acolo timp de 7 zile și abia apoi le vor da drumul.

Toată această situație a apărut din cauza exercitării veto-ului de către statul Austria împotriva integrării Bulgariei și României în tratatul Schengen și fac acest lucru drept contramăsură pentru această acțiune!

Aurachain l-a numit pe Septimiu Postelnicu în funcția de Deputy CEO CITEȘTE ȘI Aurachain l-a numit pe Septimiu Postelnicu în funcția de Deputy CEO

Pe cine însă pedepsesc prin această acțiune? Pe nimeni altul decât pe șoferul grec, pe transportatorul grec și pe clienții acestora, precum și pe toți exportatorii greci ale căror mărfuri rămân blocate și vor fi livrate cu mare întârziere cu tot ceea ce presupune acest lucru atât pentru executarea corectă a transportului internațional, cât și pentru acordurile comerciale dintre exportatori și clienții lor austrieci.

Vă rugăm mult să fie întreprinse toate acțiunile necesare pentru deblocarea cât mai repede cu putință a camioanelor grecești care sunt ținute acolo în mod ilegal și pentru scopuri politice și să fie informați ministrul transporturilor, ministrul de externe, precum și poliția de la Promachonas pentru a-i informa pe șoferi la intrarea în țară, de asemenea să fie informați toți transportatorii internaționali din țară cu privire la situația existentă acolo pentru a evita tranzitarea României și Bulgariei cu destinația Austria.

O problemă similară există și când expeditorul este austriac, iar destinația este Grecia”, se mai arată în comunicatul Asociației pentru Transporturi Internaționale a Proprietarilor de Camioane pentru utilizare publică din Județul Pieria „AKROPOLIS”.

Ce susține Bulgaria?

La rândul ei, Bulgaria, fără a face vreo referire la întârzierile în cauză și la problema creată pentru camioane, susține că autoritățile vamale „au întărit controlul la frontieră pentru a-și îndeplini angajamentele care trebuie îndeplinite față de Austria pentru intrarea în Schengen”.

Se mai precizează că „în primele șase zile ale anului au fost efectuate în total peste 7.200 de verificări la diverse tipuri de autovehicule, inclusiv la cele care tranzitează țara.

Se folosesc toate metodele de control vamal - inspecție fizică, scanare cu sisteme de raze X, verificare documente. Sunt controlate atât mărfurile transportate, cât și cabinele tirurilor, autoturismele, camioanele ușoare și autocarele.

În timpul verificărilor din primele șase zile ale anului, ca urmare a încălcării legislației vamale și fiscale, au fost descoperite aproape 120.000 de țigări și 5,5 kg tutun, peste 340 litri de alcool, 800 litri de ulei de motor, 1.500 kg detergent praf de rufe, 5.429 de scule electrice, 10.500 de jucării pentru copii și 110 produse de parfumerie. Toate bunurile menționate în listă au fost reținute în timpul încercării de a intra în țară sau în timpul tranzitării spre Europa de Vest”, susțin autoritățile bulgare, potrivit troxoikaitir.gr. 

viewscnt
Afla mai multe despre
camioane
austria
granita