Grupul german Siemens Mobility, câștigătorul licitației organizate de Autoritatea pentru Reforma Feroviară (ARF) pentru furnizarea a 12 trenuri cu hidrogen, cu o ofertă de 1,62 miliarde de lei (fără TVA), a comandat 24 de module de pile de combustie FCrail™ de 200 kW de la Ballard, relevă datele analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Comanda, în valoare totală de 4,8 MW, este așteptată să alimenteze cele 12 trenuri de pasageri pe bază de hidrogen Siemens Mireo Plus H ce vor fi livrate României.
Este cea mai mare implementare comercială a platformei Mireo Plus H de până acum și prima în afara Germaniei.
Livrările motoarelor cu pile de combustie sunt programate pentru 2027 și 2028, flota de trenuri urmând să intre în serviciul de transport de pasageri în 2029.
Comanda extinde colaborarea dintre Siemens și Ballard în afara Germaniei.
“Prin această comandă, vom introduce trenurile noastre Mireo, testate și fiabile, precum și transportul feroviar pe bază de hidrogen în Europa de Est.
Cele 12 trenuri Mireo Plus H vor alcătui prima flotă de trenuri pe bază de hidrogen din România, bazată pe platforma Mireo și pe implementarea cu succes a acestei tehnologii în Germania”, a declarat Thomas Graetz, șeful departamentului de transport feroviar regional și de navetiști la Siemens Mobility.
În primăvara anului trecut, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit ofertă de la Siemens pentru furnizarea către România a 12 trenuri cu hidrogen.
Contractul a fost semnat în aprilie anul acesta.
Cele 12 trenuri vor circula pe linii neelectrificate, după cum urmează: București – Pitești, cu extindere până la Piatra Olt – Craiova, București – Aeroportul Henri Coandă, București – Târgoviște, București – Pitești – Curtea de Argeș.

Conform proiectului, cele 12 trenuri cu hidrogen ar urma să asigure serviciile de transport feroviar de călători ce vor conecta Bucureștiul cu: Aeroportul Internațional Henri Coandă, precum și Chitila și Titu (la fiecare 30 minute); municipiile reședință de județ Pitești și Târgoviște, precum și orașul Găești (la fiecare oră); municipiile reședință de județ Craiova și Slatina, precum și orașul Balș (de patru ori pe zi); municipiul Curtea de Argeș (de trei ori pe zi).
Primul tren cu hidrogen ar urma să fie pus în circulație pe ruta București-Pitești.
















