FOTO Volvo și Uber au încheiat un acord de 300 milioane dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome

FOTO Volvo și Uber au încheiat un acord de 300 milioane dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 18 aug 2016

Producătorul auto suedez Volvo Cars și compania americană Uber Technologies au semnat un parteneriat în valoare de 300 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome, au anunțat, joi, cele două companii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mașinile autonome vor fi construite de Volvo pe platforma modulară SPA (Scalable Product Architecture), utilizată pentru SUV-ul XC90, dar și pentru modelele premium S90 sedan și V90 estate. SUV-urile vor fi cumpărate apoi de Uber, care va instala propriul sistem de conducere autonomă ce va fi folosit pentru serviciile de ridesharing, se arată într-un comunicat al Volvo.

Uber va testa primele SUV-uri autonome pe străzile din Pittsburgh începând cu această lună, sub supravegherea șoferilor, a spus co-fondatorul și directorul general al companiei, Travis Kalanick, citat de Bloomberg. Inițial, călătoriile vor fi gratuite.

FOTO Volvo și Uber au încheiat un acord de 300 milioane dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome

Foto: Interfața pentru pilot automat IntelliSafe, dezvoltată de Volvo

Volvo va livra 100 SUV-uri autonome până la finele acestui an, potrivit lui Kalanick.

Alianța dintre Volvo și Uber nu este prima de acest fel. La începutul lunii mai, Google și Fiat Chrysler Automobiles au convenit să colaboreze pentru construcția a 100 de vehicule autonome, pe baza minivanului Pacifica. Anterior, Google a cumpărat SUV-uri Lexus fabricate de Toyota Motor, pe care a inclus senzori și alte elemente proprii de hardware.

FOTO Volvo și Uber au încheiat un acord de 300 milioane dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome

Producătorii auto germani Daimler, BMW și Volkswagen au cumpărat anul trecut compania de cartografiere digitală HERE, pentru accelerarea dezvoltării vehiculelor autonome, iar Ford a anunțat recent că își va tripla, până la aproximativ 30 de unități, flota de mașini autonome utilizată pentru teste în trafic. Constructorul american intenționează să producă un vehicul autonom de serie până în anul 2021, destinat serviciilor de taximetrie și celor de tipul ridesharing.

FOTO Volvo și Uber au încheiat un acord de 300 milioane dolari pentru dezvoltarea de SUV-uri autonome

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo
uber
suv
masini autonome
alianta
acord