FOTO Volvo XC40 și Ford Focus au primit 5 stele EuroNCAP. Ambele sunt echipate cu sisteme de frânare de urgență pentru pietoni și bicicliști

FOTO Volvo XC40 și Ford Focus au primit 5 stele EuroNCAP. Ambele sunt echipate cu sisteme de frânare de urgență pentru pietoni și bicicliști
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 20 iul 2018

Două dintre cele mai noi mașini de pe piață, lansate în cursul acestui an, au fost testate de organizația independentă EuroNCAP, după cele mai dure standarde, ambele fiind recompensate cu maximum de 5 stele.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volvo XC40 a fost declarată de EuroNCAP una dintre cele mai sigure mașini testate în utlimii trei ani, după ce a primit maximum de 5 stele la teste, cu 97 de puncte din 100 la protecția pasagerilor adulți. De asemenea, Ford Focus, generația a patra, a reușit să obțină 5 stele, chiar dacă punctajul pentru pasagerii adulți a fost de 85 de puncte.

Specialiștii EuroNCAP au fost impresionați la ambele modele de nivelul ridicat de siguranța activă, precum și de gradul ridicat de protecție a Utilizatorilor Vulnerabili de pe Șosea - un nou parametru de test care vizează pietonii și bicicliștii. Ambele vehicule sunt echipate cu frâne autonome (AEB), care detectează acești utilizatori ai șoselelor care sunt de cele mai multe ori victime ale neatenției șoferilor. Acest sistem, care are șanse să devină obligatoriu în foarte scurt timp pe vehiculele din Europa, reușește să salveze vieți, acționând frânele chiar dacă șoferul nu vede sau nu reacționează suficient de rapid la apariția unui pieton sau biciclist. În plus, Volvo XC40 dispune și de ELK, tehnologia care acționează atunci când mașina este în pericol să părăsească șoseaua sau banda de circulație.

Ministerul de Interne va cumpăra 22 de elicoptere și un simulator de zbor în scopul gestionării situațiilor de urgență CITEȘTE ȘI Ministerul de Interne va cumpăra 22 de elicoptere și un simulator de zbor în scopul gestionării situațiilor de urgență

Ford Focus a primit 72 de puncte la protecția pietonilor și bicicliștilor și 75 de puncte la siguranța activă, precum și 87 de puncte la protecția copiilor aflați pe bancheta din spate. Volvo XC40 a obținut la aceste categorii un număr de 76 de puncte, la siguranța activă, și, respectiv, 71 și 87, la celelalte două categorii.

Michiel van Ratingen, Secretar General Euro NCAP: „Este bine să vedem producătorii, amândoi în sectorul premium și de volum, răspund la noile noastre cerințe dure introduse în 2018 prin dotarea cu tehnologii care salvează vieți”.

„Tehnologiile precum AEB și ELK livrează imediat beneficii de siguranță dar ele activează de asemenea tehnologii pentru vehiculele autonome ale viitorului. Programul EuroNCAP fixează o serie de teste solicitate pentru fiecare din aceste tehnologii marcante, câutând să asigure că performanța lor salvează vieți și astăzi dar și mâine”.

FOTO Volvo XC40 și Ford Focus au primit 5 stele EuroNCAP. Ambele sunt echipate cu sisteme de frânare de urgență pentru pietoni și bicicliști

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
focus
volvo
xc40
euroncap
5 stele