FOTO VW readuce denumirea GTI în actualitate pe un nou concept electric

FOTO VW readuce denumirea GTI în actualitate pe un nou concept electric
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 5 sep 2023

Volkswagen a decis să-și promoveze și mai intens viitorul model electric de clasă subcompactă, cu ajutorul unui concept complet electric pe care este prezentă din nou particula GTI, un veritabil subbrand devenit celebru pe Golf și pe Polo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O versiune de performanță a conceptului ID.2all, pe care Volkswagen l-a prezentat la începutul acestui an, anticipând un viitor model de serie accesibil, a fost prezentată de marca germană în cadrul salonului auto din Munchen purtând numele ID.GTI. „Combinația perfectă între plăcerea de a conduce și utilizarea de zi cu zi – asta înseamnă cele trei litere GTI de zeci de ani. Ducem ADN-ul GTI în era electrică”, a spus CEO-ul VW, Thomas Schafer, în cadrul evenimentului de prezentare.

FOTO & VIDEO Renault a prezentat primul său SUV electric din istoria mărcii CITEȘTE ȘI FOTO & VIDEO Renault a prezentat primul său SUV electric din istoria mărcii

Denumirea GTI a fost lansată în urmă cu aproape 50 de ani - în același salon IAA, care pe atunci se desfășura la Frankfurt - pe un model Golf, având caracteristici sportive dar și elemente de design specifice. Acestea au revenit în actualitate pe noul concept și încearcă să readucă în oferta mărcii „o mașină electrică sport potrivită pentru fiecare zi”.

Conceptul ID.GTI are dimensiuni tipice pentru clasa B de acum, care este mai mare decât ceea ce reprezenta clasa compactă de acum 50 de ani. Lungimea anunțată de 4,10 metri, este peste cea a unui Polo, iar arhitectura electrică generează automat și spațiu mult mai mare la interior.

FOTO VW readuce denumirea GTI în actualitate pe un nou concept electric

Chiar dacă nu au fost publicate date tehnice care să susțină performanețele de tip GTI, VW a anunțat că printre tehnologiile ce vor fi regăsite pe mașină va fi diferențialul pe puntea față, care să contribuie la o aderență mai bună, dar și posibilitatea de a seta sistemul de propulsie, cutia de viteze, direcția și, inclusiv, sunteul pe care îl produce mașina.

Dacia reintră în registrul pozitiv în Franța, dar cu unul dintre cele mai mici volume de mașini vândute CITEȘTE ȘI Dacia reintră în registrul pozitiv în Franța, dar cu unul dintre cele mai mici volume de mașini vândute

Mașina pe care se bazează conceptul ID.GTI, numită ID.2all la nivel de concept, urmează să fie lansată în 2026 și va avea un preț de pornire sub 25.000 de euro, ceea ce va reprezenta o provocare pentru toți competitorii din segmentul electric european. Pe lângă acesta, VW și-a planificat să lanseze alte 10 modele electrice noi, în următorii patru ani.

„Am adaptat Volkswagen în ultimele luni. Acțiunile noastre se concentrează întotdeauna pe întrebarea ce așteaptă clienții de la noi. Gama completă a noii noastre orientări va fi vizibilă pentru prima dată la IAA Mobility. Volkswagen oferă ceea ce își doresc clienții: fie că sunt vehicule electrice, cu motor cu combustie sau hibride – toate noile noastre modele impresionează prin eficiență plăcută, funcționare intuitivă și calitate înaltă care este evidentă în toate domeniile. În acest fel, ne îndeplinim promisiunea de a ne concentra din nou complet pe nevoile clienților”, a mai declarat noul CEO al brandului VW, instalat în funcție în urmă cu aproximativ un an.

FOTO VW readuce denumirea GTI în actualitate pe un nou concept electric

viewscnt
Afla mai multe despre
vw gti
vw id.gti
golf gti