Gebrüder Weiss lansează platforma myGW dedicată clienților. Experiența digitală a clienților cu informații în timp real

Gebrüder Weiss lansează platforma myGW dedicată clienților. Experiența digitală a clienților cu informații în timp real
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 12 oct 2020

myGW este noul portal digital pentru clienți al Gebrüder Weiss, disponibil în prezent pentru toți clienții companiei din Austria, Germania, Elveția, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Cu platforma myGW, Gebrüder Weiss acoperă toate serviciile din portofoliu, iar clienții săi au acces rapid și ușor la companie în orice moment. Aceasta înseamnă că, de acum înainte, toate comunicările cu furnizorul de servicii de logistică pot fi gestionate online. Portalul a fost deja testat cu succes de către clienții-pilot încă din primăvara anului 2020. Există planuri de lansare și în alte țări în viitorul apropiat.

„Cu myGW, am creat o platformă digitală prin care putem oferi clienților noștri informații în timp real despre fluxul lor de mărfuri - pentru transporturi terestre, transport aerian și maritim și logistica depozitării. Acest lucru nu numai că asigură un grad maxim de transparență, ci și facilitează fluxul de informații pe întregul lanț de aprovizionare”, spune Wolfram Senger-Weiss, CEO Gebrüder Weiss. „myGW permite, de asemenea, clienților noștri să ofere clienților lor informații despre starea exactă a comenzilor lor în orice moment. Un avantaj imens.”

În faza de dezvoltare, s-a pus un accent deosebit pe asigurarea utilității, ceea ce înseamnă că am lucrat îndeaproape cu clienții. „Datorită asistenței oferite de clienții noștri pilot, am reușit să îmbunătățim noul portal în funcție de nevoile utilizatorilor noștri. Acum că faza pilot a fost încheiată, portalul poate fi utilizat imediat de către toți utilizatorii într-un mod complet și nelimitat”, adaugă Wolfgang Brunner, Manager de proiect al portalului pentru clienți myGW. „myGW este conceput intuitiv, feedback-ul clienților indicând faptul că portalul este foarte ușor de utilizat și de înțeles. Economiile de timp rezultate reprezintă o valoare adăugată suplimentară.”

„Dorim să oferim și în România facilitățile noii platforme digitale. Pentru acest an ne-am propus și am demarat deja faza de testare cu clienți-pilot din portofoliu și sperăm că portalul va fi disponibil tuturor partenerilor noștri începând cu 2021”, a declarat Viorel Leca, director general al Gebrüder Weiss în România.

Strategia digitală a Gebrüder Weiss: „Cel mai bun din ambele lumi”

Lansarea myGW reprezintă un alt pas important în strategia de digitalizare a Gebrüder Weiss, care este descrisă de Wolfram Senger-Weiss după cum urmează: „Avem peste 150 de locații în întreaga lume și mizăm pe abilitățile a peste 7.000 de angajați, ceea ce înseamnă că avem o experiență considerabilă în gestionarea fizică a comenzilor de transport și logistică. Acum suntem capabili să completăm treptat această expertiză tradițională cu noi oferte digitale pentru a permite un nivel de satisfacție a clienților fără egal în domeniul logisticii. Prin angajamentul nostru față de excelența operațională și digitală, ne propunem să oferim clienților noștri cele mai bune soluții din ambele lumi și să ne consolidăm poziția de reper pentru calitate în industria noastră.”

Informații suplimentare: https://www.gw-world.com/mygw/

Cu peste 7.300 de angajați, 150 de locații deținute de companie și o cifră de afaceri anuală de 1,7 miliarde de euro (2019), Gebrüder Weiss este una dintre cele mai importante companii de transport și logistică din Europa. În plus față de activitatea sa principală de transport terestru, transport aerian și maritim și logistică, compania operează o serie de soluții industriale și filiale extrem de specializate sub umbrela Gebrüder Weiss Holding AG, cu sediul în Lauterach (Austria) - inclusiv consultanță logistică prin firma x | vise, tectraxx (specialist în industrie pentru întreprinderile hi-tech), dicall (soluții de comunicații, cercetare de piață, instruire), Rail Cargo (transporturi feroviare) și serviciul de colete Gebrüder Weiss GWP, co-acționar al companiei austriece DPD. Acest pachet de servicii permite grupului să răspundă rapid și flexibil nevoilor clienților. Astăzi, după ce a implementat o varietate de inițiative de mediu, economice și sociale, compania administrată de o familie cu o istorie de 500 de ani este, de asemenea, considerată un pionier în practicile de afaceri durabile.

În România, compania se bucură de o experiență de 25 de ani, oferă soluții logistice inteligente pentru clienții săi și asigură servicii flexibile de distribuție prin transport rutier, feroviar, aerian și maritim prin cele 9 hub-uri logistice situate în București, Arad, Sibiu, Cluj, Bacău, Brașov, Constanța, Oradea și Craiova. Din 2018, compania a lansat în România și un serviciu de livrări la domiciliu, axat pe comenzi de marfă tip cargo. Iar din 2020, ca parte din strategia digitală a grupului, Gebrüder Weiss a lansat și în România platforma ETA (en. Estimated Time of Arrival), prin care clienții companiei pot afla statusul în cazul livrărilor finale cu o fereastră de timp de până la 2 ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
gebrüder weiss
mygw
portal digital