Germania va impune de luni carantină pentru călătorii, chiar și vaccinați, din Marea Britanie

Germania va impune de luni carantină pentru călătorii, chiar și vaccinați, din Marea Britanie
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 dec 2021

Germania va impune carantină pentru călătorii din Marea Britanie începând de luni și va solicita un test COVID-19 negativ pentru intrarea în țară, conform unui anunț făcut sâmbătă de Institutul Robert Koch pentru boli infecțioase.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Miniștrii regionali ai sănătății din Germania au cerut sâmbătă guvernului național să introducă reguli mai stricte pentru persoanele care sosesc din Marea Britanie, unde varianta Omicron a declanșat o creștere a infectărilor, arată Agerpres.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

În cadrul unei întâlniri, miniștrii au cerut Berlinului să clasifice Marea Britanie ca zonă cu variantă a virusului, impunând o carantină de două săptămâni tuturor călătorilor, inclusiv celor care sunt vaccinați.

Marea Britanie a raportat infectări zilnice record cu COVID-19 în ultimele trei zile, cu un bilanț care a ajuns vineri la peste 90.000 de cazuri.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

Infectările au crescut brusc în Germania în lunile octombrie și noiembrie, dar au scăzut lent din decembrie, cu 50.968 de cazuri raportate vineri.

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
marea britanie
calatori
carantina