Grupul Volkswagen, dat în judecată de cel mai mare fond suveran din lume

Auto/Transporturi   
Grupul Volkswagen, dat în judecată de cel mai mare fond suveran din lume

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a afirmat duminică seară pentru Financial Times că pregătește acțiuni în justiție în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen - unde este unul dintre principalii acționari -, după ce valoarea acțiunilor acestuia au scăzut la bursă din cauza scandalului motoarelor trucate, scrie AFP.

"Avocații noștri consideră că modul în care grupul a acționat justifică cererea de reparații în cadrul legislației germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părțile pe care le deținem în Volkswagen", a declarat cotidianului directorul general al unității din banca centrală care administrează acest fond.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit agenției de informații financiare Bloomberg, fondul alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene este al patrulea acționar al producătorului german, cu 1,64% din capital.

Acest grup al cărui portofoliu reunește 12 mărci, printre care Volkswagen, Audi, Porsche și Seat, a fost nevoit să cheltuiască 16,2 miliarde de euro pentru a face față scandalului manipulării testelor de emisii unor motoare diesel izbucnit anul trecut.

Nissan va cumpăra 34% din acțiunile Mitsubishi Motors pentru 1,9 miliarde de euro CITEȘTE ȘI Nissan va cumpăra 34% din acțiunile Mitsubishi Motors pentru 1,9 miliarde de euro

Probele sale judiciare sunt abia la început, cu o serie de acțiuni în justiție declanșate în Statele Unite și Olanda.

Duminică seară, niciun purtător de cuvânt al producătorului de automobile nu a putut fi contactat.

Volkswagen a folosit softuri pentru manipularea testelor de emisii la 11 milioane de mașini din întreaga lume pentru a le face să pară mai puțin poluante, iar în prezent se confruntă cu consecințele acestui scandal. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
fondul suveran norvegian