Industria auto din România începe anul cu o nouă creștere. Este de așteptat o nouă producție record

Industria auto din România începe anul cu o nouă creștere. Este de așteptat o nouă producție record
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 feb 2023

Cele două uzine de automobile din România au reușit să producă mai mult decât în urmă cu un an, în luna similară, dar volumul este în scădere față de lunile de vârf din 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uzinele de automobile din Craiova și Mioveni au asamblat în prima lună a anului 38.568 de autoturisme, cu 9,65% mai multe față de ianuarie 2021 și cu 7,3% mai multe față de luna decembrie 2022, potrivit datelor ACROM. Volumul este unul bun, dar este departe de vârfurile înregistrate de cele două fabrici în ultimii ani.

Dacia a produs 26.322 de vehicule, în linie cu media de producție din 2022, care a fost de 22.185 de unități lunar. Ford a produs 12.246 unități, sub media anului 2022 (16.269 unități), ca urmare a opririi producției EcoSport. 

Raportat la performanțele fiecărei companii în urmă cu un an, lucrurile au stat diferit. La Dacia s-a înregistrat o creștere foarte mare, de 66%, față de volumul din ianuarie 2021, adică un plus de producție de peste 10.000 de autoturisme, în timp ce la Ford producția a scăzut față de prima lună din 2021, cu 36%, respectiv o diferență în minus de circa 6.000 de autoturisme. 

Anul trecut, România a înregistrat un nou record al producției de automobile, în cele două uzine, cu aproape 510.000 de vehicule asamblate, din care cea mai mare parte, aproximativ 80%, au fost exportate pe piețele din Europa și chiar în afara continentului. Cea mai performantă lună din 2022 a fost martie, când în ambele fabrici s-au produs 57.019 autoturisme.

Dacia lansează Spring în Africa. „Este o adevărată revoluție.\ CITEȘTE ȘI Dacia lansează Spring în Africa. „Este o adevărată revoluție."

Pentru 2023, este de așteptat o nouă producție record, în special datorită intrării în fabricație a celor două vehicule comerciale la Craiova, care ar trebui să crească volumul total la peste 200.000 de unități.

La Dacia creșterea este limitată de capacitatea maximă a uzinei, 350.000 de unități anual, însă este posibil ca acesta să nu fie atinsă nici în 2023. În 2022, la Mioveni au fost fabricate aproape 315.000 autoturisme.

viewscnt
Afla mai multe despre
productie dacia
productie ford
dacia mioveni
ford craiova