INFOGRAFIC Producția de autoturisme din România a continuat să crească și a egalat nivelul din 2019

Producția de autoturisme din România a continuat să crească peste nivelul înregistrat anul trecut și a început să se apropie de cele din perioada prepandemică.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
INFOGRAFIC Producția de autoturisme din România a continuat să crească și a egalat nivelul din 2019

Producția de autoturisme din România a continuat să crească peste nivelul înregistrat anul trecut și a început să se apropie de cele din perioada prepandemică.

România a produs în luna februarie 44.111 autoturisme, un număr bun în comparație cu lunile anterioare, volumul fiind comparabil cu cele înregistrate în 2019. Mai exact, au fost asamblate cu aproape 5.000 de autoturisme mai multe decât în urmă cu un an, când erau înregistrate 39.372 de autoturisme, fiind raportate creșteri atât la Dacia, cât și la Ford, după cum transmite ACAROM.

Dacia a produs 24.878 vehicule, cu 3.700 mai multe decât în urmă cu un an, iar Ford a produs 19.233 de vehicule, un nivel aproximativ egal cu cel de anul trecut în luna similară.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

După cum arată datele analizate de Profit.ro din anii trecuți, volumul de autoturisme fabricat în România în ultima lună a ajuns la același nivel cu cel din februarie 2019, ceea ce reprezintă cea mai bună veste, chiar dacă nu este cel mai mare volum produs lunar în cele două uzine auto din România. De altfel, în 2020, în a doua lună a anului erau asamblate peste 48.000 de autoturisme, iar recordul industriei auto românești s-a înregistrat în același an, în luna septembrie, cu aproape 58.000 de vehicule asamblate.

După două luni, producția de autoturisme din România a însumat 79.282 de vehicule, din care 40.694 au fost produse la Mioveni, în uzina Dacia, iar 38.588 au fost produse la Craiova, în uzina Ford. Producția din cele două luni ale lui 2022 este mai mare cu 1.9% față de primele două luni din 2021.

INFOGRAFIC Producția de autoturisme din România a continuat să crească și a egalat nivelul din 2019

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0670 +0.0036+0.07 %
1 USD4.2778 -0.0070-0.16 %
1 GBP5.8389 -0.0073-0.12 %
1 CHF5.4387 +0.0210+0.39 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite