Invazia Ucrainei ar putea să dea înapoi visul șefului Tesla referitor la vehicule electrice mai ieftine

Invazia Ucrainei ar putea să dea înapoi visul șefului Tesla referitor la vehicule electrice mai ieftine
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mar 2022

Creșterea prețurilor materiilor prime, care s-a înrăutățit după invadarea Ucrainei de către Rusia, ar putea da înapoi visul directorului general al Tesla, Elon Musk, și al altor șefi din industria auto, de a dezvolta vehicule electrice mai accesibile, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Creșterea prețurilor la nichel, litiu și alte materiale amenință să încetinească sau chiar să schimbe temporar tendința pe termen lung de scădere a costurilor cu bateriile, cea mai scumpă parte a vehiculelor electrice, afectând extinderea acestui segment. La aceste evoluții se adaugă perturbările din lanțurile de aprovizionare, din cauza pandemiei, și deficitul global de semiconductori, a avertizat Gregory Miller, analist la Benchmark Mineral Intelligence.

Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis! CITEȘTE ȘI Ce costuri presupun investițiile în acțiuni din SUA ca Tesla sau Apple, din România? Atenție la alegerea brokerului: comision zero nu înseamnă gratis!

"Creșterea prețurilor materiilor prime are cu certitudine potențialul de a întârzia momentul în care se va ajunge la paritatea costurilor vehiculelor electrice cu a celor alimentate cu benzină și motorină, ceea ce ar putea afecta adoptarea pe scară largă a modelelor electrice", susține Miller. În urma conflictului din Ucraina prețul nichelului este la cel mai ridicat nivel din 11 ani, de la începutul anului prețul litiului este mai mult decât dublu deoarece aprovizionarea nu face față cererii, scrie Agerpres.

Rusia este un mare furnizor de paladiu și aluminiu, și produce aproximativ 7% din nichelul extras pe plan global.

În ianuarie, prețul mediu al unui vehicul electric vândut în SUA a fost de aproape 63.000 dolari, cu aproximativ 35% mai ridicat decât media generală pentru toate vehiculele, de 46.000 dolari. Deși consumatorii sunt mai puțin îngrijorați că ar putea rămâne fără energie pe șosele, prețul rămâne un motiv major de îngrijorare, consideră firma de cercetare Cox Automotive.

"Tot ceea ce se adaugă la costuri va afecta adoptarea modelelor electrice", consideră analistul Michelle Krebs de la Cox.

Anul trecut, 9% din vânzările globale au fost reprezentate de vehiculele electrice, iar firma de consultanță AlixPartners se așteaptă ca ponderea să ajungă la 24% până în 2030.

7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii CITEȘTE ȘI 7 zile, 7 nopți și 7 experiențe de trăit în Malta, Insula Mierii

Din decembrie 2020, Tesla a majorat prețul pentru mașina sa cea mai ieftină - sedanul Model 3 - cu 18%, la 44.990 dolari.

Tesla Inc, producătorul auto cu cea mai mare capitalizare bursieră, a anunțat recent că se așteaptă în acest an la o creștere de peste 50% a livrărilor de vehicule electrice, în pofida perturbărilor din lanțurile de aprovizionare, care ar urma să se atenueze doar în 2023.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
masini electrice