Măsură pregătită pentru 2018 la stat și pentru 2020 la privat: Firmele de transport public, inclusiv de taxi, obligate să cumpere 30% autovehicule electrice sau pe gaz

Măsură pregătită pentru 2018 la stat și pentru 2020 la privat: Firmele de transport public, inclusiv de taxi, obligate să cumpere 30% autovehicule electrice sau pe gaz
scris 25 nov 2017

Cel puțin 30% din mijloacele de transport în comun cumpărate anual de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz, iar firmele private de transport public, inclusiv de taxi, vor avea această obligație începând cu 2020. Restul achizițiilor pentru parcul auto de stat va trebui asigurat anual la minimum 20% autovehicule cu tehnologii verzi - electrice sau hibrid.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege, pe care parlamentarii se pregătesc să-l aprobe în perioada următoare. Proiectul a fost inițiat încă de la finele anului 2015, iar acum comisiile de specialitate a Cemerei Deputaților, care este forul decizional, i-a întocmit un raport favorabil, cu propunerea de a fi adoptat. 

Profit.ro a prezentat în premieră proiectul, care prevedea inițial ca cel puțin jumătate dintre mijloacele de transport în comun cumpărate de autorități publice, regii și companii de stat trebuie să fie acționate electric, iar firmele private de transport public trebuie să își asigure, începând cu 2020, un parc auto acționat electric de minimum 50%.

Proiectul a fost aprobat de senatori în aprilie anul trecut, dar cu modificarea procentajelor obligatorii pentru transportul cu autovehciule acționate electric. Modificările au fost propuse în urma consultării cu reprezentanții Guvernului și ai Asociației Constructorilor de Automobile din România, Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile și ai Toyota România.

De anul viitor, înmatricularea unei mașini va fi suspendată dacă ITP este expirată sau dreptul de proprietate nu este transcris în 90 de zile. Șoferii cu nereguli mai au o șansă CITEȘTE ȘI De anul viitor, înmatricularea unei mașini va fi suspendată dacă ITP este expirată sau dreptul de proprietate nu este transcris în 90 de zile. Șoferii cu nereguli mai au o șansă

Proiectul în forma actuală prevede, în primul rând, că autoritățile publice, regiile autonome și societățile comerciale aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale vor achiziționa în proporție de 30% din necesarul de achiziții viitoare mijloace de transport călători acționate prin motoare cu propulsie electrică, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat și motoare cu propulsie pe biogaz.

Procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule acționate într-un an, iar prevederile vor fi aplicate inclusiv la cumpărarea de autobuze și microbuze școlare.

Societățile comerciale cu capital privat care asigură transportul în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane, inclusiv firmele de taxi, vor contracta, începând cu 2020, aceleași tipuri de autovehicule tot în proporție de 30% anual din necesarul de achiziții.

O altă prevedere a proiectului de lege arată că achizițiile anuale de autovehicule făcute de autoritățile publice pentru deservirea parcului propriu trebuie să conțină în proporție de cel puțin 20% autoturisme acționate electric prin tehnologii verzi de tipul  Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-In, Hydrogen (FCV).  

EXCLUSIV Importul mașinilor second hand are un impuls serios. Care sunt cele mai cumpărate mașini. Profilul mașinii SH din Germania CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Importul mașinilor second hand are un impuls serios. Care sunt cele mai cumpărate mașini. Profilul mașinii SH din Germania

Deputații din comisiile de specialitate au decis să nu modifice forma adoptată de Senat și să o promoveze astfel pentru votul la plen. Dacă va fi adoptată și promulgată de președinte până la finele acestui an, legea va trebui aplicată de anul viitor pentru instituțiile publice.

Parlamentarii au luat decizia în ciuda opoziției guvernelor Cioloș și Grindeanu, care nu au susținut adoptarea proiectului. Guvernul Cioloș a argumentat că ar trebui schimbată în acest scop legislația în domeniul serviciilor publice și a invocat autonomia autorităților locale privind cheltuirea propriilor resurse financiare.

Autorii proiectului de lege arată că, la nivelul Uniunii Europene, circa 28% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt cauzate de transporturi și 84% din aceste emisii revin transportului rutier. 

CONFIRMARE BCR, cea mai mare bancă din România, lansează un serviciu de car sharing, cheia mașinii fiind înlocuită de cardul bancar CITEȘTE ȘI CONFIRMARE BCR, cea mai mare bancă din România, lansează un serviciu de car sharing, cheia mașinii fiind înlocuită de cardul bancar

Numărul de automobile electrice și hibride plug-in a crescut în primele nouă luni ale anului cu 171,6%, potrivit datelor APIA, însă numărul acestora este în continuare foarte mic, în raport cu volumul total al pieței și cu bonusurile acordate de stat.

Au fost livrate, potrivit raportărilor APIA, 239 de autovehicule electrificate, care includ însă și modelele cu range extender (motor termic utilizat pentru încărcarea bateriei) și cele plug-in hybrid, adică mașini cu motor cu combustie, care au și un motor electric ce permite o autonomie de numai 30 – 40 km și, în plus bateria se poate încărca la priză. În comparație cu anul trecut, volumul este mult mai mare, dar dacă sunt scoase din calcul modelele hibrid din calcul, numărul mașinilor electrice este mult mai mic.

România rămâne astfel tot pe ultimele locuri în ceea ce privește achiziția de autovehicule prietenoase cu mediul înconjurător, campionii Uniunii Europene la vânzările de astfel de mașini fiind Marea Britanie, Germania și Franța, cu peste 12.000 de unități vândute anual.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
transport
public
firme
taxi
autovehicul
electric
hibrid
gaz
parc auto
parlament
poluare