Legislația secundară adoptată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei privind furnizarea de ultimă instanță are avantajul că nu îi lasă pe consumatori fără gaze în cazul în care furnizorul lor concurențial are probleme, însă și dezavantajul că facturile sunt variabile și, cel puțin pe timp de iarnă, mult mai scumpe decât cele negociate cu un furnizor concurențial. Un consumator non-casnic a găsit o soluție la această problemă, soluție care din păcate nu poate fi aplicată și de consumatorii casnici.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de stat prin Ministerul Energiei, ia în calcul preluarea distribuitorului și furnizorului de profil Mehedinți Gaz, deținut indirect de către compania italiană Italtecna SpA din grupul de firme Dondi Construzioni și care operează rețeaua de distribuție a gazelor din Drobeta Turnu Severin, municipiul de baștină al ministrului PNL al Energiei, Virgil Popescu, șeful filialei Mehedinți a partidului, cu care firma a avut în trecut și un litigiu în instanță, finalizat pe cale amiabilă.
Politicieni autohtoni avansează ideea că România este cel mai mare producător de gaze din UE, dar producția internă este la acest moment afectată, zăcămintele fiind unele îmbătrânite. Dovadă: pentru prima dată în istorie, în această săptămână, pentru a asigura gazul necesar acoperirii consumului intern, retragerile din depozite au fost superioare volumului de gaz extras din sonde.
Guvernul de coaliție PNL-USR/PLUS-UDMR condus de premierul desemnat Florin Cîțu reia un proiect legislativ ce datează din mandatul fostului cabinet PSD Dăncilă și promite că va rezolva problema aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor branșați la rețele de distribuție alimentate din zăcăminte aflate în prag de epuizare (depletare) sau la care producătorii vor să renunțe.
Grupul suedezo-american Autoliv, cel mai mare furnizor de sisteme de siguranță auto, prezent cu 10 fabrici în România, va transfera în România și Franța întreaga producție de generatoare de gaz de la fabrica din Vårgårda, Suedia.
ANRE acuză E.ON Gaz Furnizare că, în urmă cu 2 ani, în toamna lui 2018, a "conspirat" cu compania-soră E.ON Energie pentru a "simula" o tranzacție liberă neprestabilită de cumpărare angro de gaze de la aceasta la o licitație derulată pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) la care putea participa orice jucător interesat din piață, în cantitate de 405.000 MWh și la prețul de 108 lei/MWh (în total 43,7 milioane lei), tranzacție ale cărei detalii fuseseră de fapt prestabilite prin e-mail de managerii celor două companii.
Guvernul de la Paris a cerut grupului energetic francez Engie să amâne semnarea unui contract ce prevedea importuri de LNG (gaz natural lichefiat) în valoare de miliarde de dolari din Statele Unite, din cauza temerilor privind implicațiile acordului asupra mediului, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Ultima lună a fostului an gazier, septembrie, a fost una extrem de agitată, în special pe piața de echilibrare. Dezechilibrul creat de companiile utilizatoare de rețea a fost de aproape 190 GWh, aproximativ egal cu întreg dezechilibrul de pe primele 8 luni ale anului. Cu alte cuvinte, între cantitatea de gaz introdusă în sistem de furnizori și cea consumată de clienții acestora a existat o diferență negativă care a trebuit să fie acoperită de Transgaz.
Gigantul german de energie și utilități E.ON a unificat cei doi furnizori de gaze naturale pe care îi deține în România, prin absorbirea E.ON Gaz Furnizare, specializat în furnizare pentru clienții casnici reglementați, de către E.ON Energie, furnizor de gaze pentru consumatorii de gaze din piața liberă, dar și de curent electric, fiind furnizor de energie de ultimă instanță în estul României, în zona de rețea operată de distribuitorul Delgaz Grid din același grup E.ON, informatie anunțată de Profit.ro în această vară.
Operatorul sistemului de transport gaze din Ucraina, GTSO, și-a propus pentru a doua jumătate a acestui an să semneze acorduri de interconectare la toate punctele de graniță România, inclusiv cele de pe rutele tradiționale, Medieșul Aurit și Isaccea, cu care n-are încă acord semnat cu Transgaz, “ceea ce îi va deschide accesul pe piața românească”, se precizează în raportul cu rezultatele financiare ale companiei pe primul semestru.
AIK Energy România SRL, companie înregistrată la Londra care recent a preluat importatorul Valahia Gaz SRL, se numără printre companiile care au apelat cel mai intens la sistemul național de transport gaze, ea fiind depășită doar de cel mai mare furnizor de gaze din România, Engie, și de cel mai mare producător de gaze, începând cu trimestrul al doilea, OMV Petrom.
Premierul Ludovic Orban a afirmat că obiectivul Guvernului este de a extinde cât mai mult rețeaua magistrală de gaz și astfel pentru a aduce cât mai aproape gazul de comunitățile locale astfel încăt să poată fi dezvoltare rețele inteligente de gaz, relatează News.ro. Ludovic Orban a fost prezent duminică, la inaugurarea Stației Turbocompresoare Bibești din județul Gorj și a vorbit despre extinderea magistralelor de gaz în cât mai multe zone din țară.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, care deservește 20 de județe din nordul și vestul României a investit 2 milioane de euro în achiziționarea a 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, menite a detecta scăpările de gaz.
Carantinarea populației și economiilor ca răspuns la pandemia de Coronavirus a condus la prăbușirea cererii de hidrocarburi, ceea ce a determinat giganții petrolieri globali să admită un “adevăr incomod”: sute de miliarde de metri cubi de petrol și gaze, valorând miliarde de dolari, nu vor mai putea fi niciodată extrași.
Compania canadiană de Claren Energy Corp. a vândut licența de exploatare a perimetrului de gaze de la Bobocu, județul Buzău, către Lalea Energy B.V. la numai un an după ce a preluat integral drepturile de participație, cumpărând în iunie 2019 procentul de 60% deținut până în acel moment de Zeta Petroleum.
Transgaz ar putea să încaseze din nou bani din tranzitul de gaze pe conducta Isaccea-Negru Vodă 2, în condițiile în care va semna acorduri de interconectare cu operatorii sistemelor de transport adiacente din Bulgaria și Ucraina. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a redactat un proiect de ordin privind rezervare a capacității de transport și de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă menit a permite Transgaz să scoată la licitație capacități capacității trimestriale din anul gazier octombrie 2020 – 30 septembrie 2021.
Federația Rusă a exportat în al doilea trimestru al acestui an mai mult aur decât gaz, situație extrem de rară care nu s-a mai înregistrat de 3 decenii.
Practic, se va referi la situația de dinainte de toamna lui 2017, când din E.ON Energie s-a desprins E.ON Gaz Furnizare, care a preluat activitatea de furnizare de gaze către consumatorii reglementați casnici, tocmai din cauza faptului că cele două piețe, de gaze și de energie pentru populație, se aflau la acel moment în stadii diferite de liberalizare.
Reducerea cererii de gaze cauzată de carantinarea populației și economiei a condus în luna aprilie la scăderea prețurilor plătite de consumatorii casnici în aproape jumătate din capitalele europene, nu și în București, unde prețul nu este liber, ci stabilit de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Reducerea cererii de carburanți, dar și de gaze, ca urmare a măsurilor de carantinare a economiei și populației de către guvern a condus la închiderea totală sau parțială a mai multor sonde. Odată cu repornirea economiei, procesul s-ar putea inversa, însă el ar putea dura 4-6 luni, susține patronatul industriei de petrol și gaze, ceea ce, foarte probabil, compromite ideea unei reveniri a economiei în formă de V, dată fiind ponderea sectorului, acesta fiind cel mai mare contribuabil la buget.
Discrepanța dintre prețul gazului de pe piețele centralizate, de achiziție pentru furnizori, și cel din ofertele făcute de aceștia consumatorilor casnici în perspectiva liberalizării pieței de la 1 iulie devine din ce în ce mai mare. Prețul forward pentru gazul cu livrare în luna iunie a ajuns pe Bursa de Mărfuri la 40 de lei/MWh, în timp ce cea mai ieftină ofertă făcută populației este una la un preț dublu, de peste 80 de lei/MWh.
Depozitele de gaze din Europa ar putea, potrivit unor calcule ICIS, să se umple încă din primele zile ale lunii august, ceea ce va pune o presiune suplimentară pe prețul gazului și așa afectat de reducerea consumului, în special al consumatorilor non-casnici, ca urmare a măsurilor de carantinare a economiei. Drept urmare, nu este exclus ca la finalul lunii iulie-începutul lunii august, prețurile de pe Bătrânul Continent să se prăbușească, după modelul țițeiului West Texas Intermediate (WTI), și să atingă un nivel minim istoric, chiar dacă nu negativ ca WTI.
Prețul gazului cu livrare în trimestrul al treilea, în care piața ar trebui să fie din nou liberalizată, este cu 25% mai redus decât prețul reglementat pentru consumatorii casnici și CET-uri prin controversata ordonanță de urgență 114/2018, care ar trebui eliminat de la 1 iulie. Iar tendința este descendentă, ceea ce va conduce la un val de ieftiniri și în următoarele luni.
Companiile autohtone de gaze, în principal Romgaz și OMV Petrom, și-au redus producția de la începutul lunii aprilie, cu aproximativ 8,5% în numai 2 săptămâni, adaptându-se din mers prăbușirii consumului, care a scăzut în medie cu aproape 40%. Carantinarea economiei a gripat consumul industrial, de bază pe timp de vară când cel rezidențial se reduce sezonier.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care AIK Energy, companie înregistrată la Londra și condusă pe plan local de Harald Kraft, fost director general al producătorului de gaze Stratum Energy și fost președinte al Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), preia Valahia Gaz, compania nou-înființată care 1 an s-a situat printre liderii importurilor de gaze din România.