Mecatronics, producător de electronice și dealer Hyundai și Mitsubishi, deschide un showroom Ford în Sibiu, investiție de 500.000 euro. Proprietar pentru Profit.ro, legat de recuperarea investiției: depinde de economie

Mecatronics, producător de electronice și dealer Hyundai și Mitsubishi, deschide un showroom Ford în Sibiu, investiție de 500.000 euro. Proprietar pentru Profit.ro, legat de recuperarea investiției: depinde de economie
scris 9 mar 2018

Ford are un nou showroom în Sibiu, deschis de dealerul Mecatronics, care are deja showroom-uri Hyundai și Mitsubishi, în Alba Iulia și Sibiu. Mecatronics este producător de subansamble electronice cu sediul în Alba Iulia și a investit în afacerea cu mașini profiturile obținute din producție.

Mecatronics, companie care are ca principal obiect de activitate producția de componente și subansamble electronice, în Alba Iulia, a deschis un nou showroom în Sibiu, de data aceasta pentru marca Ford. Este practic dealerul cu numărul 36 al mărcii Ford, pe teritoriul României, care asigură vânzare în showroom și service, la care se adaugă alte 4 spații care asigură doar service.

Potrivit proprietarului Mecatronics, Lucian Galbenu, investiția în noul showroom s-a ridicat la aproximativ 500.000 de euro, însă, legat de recuperarea investiției, a declarat pentru Profit.ro că totul va depinde de situația economică din România.

Showroom-ul are o suprafață de 600 de metri pătrați, la care se adaugă un service cu 20 de posturi de lucru. Întreaga investiție a fost adăugată showroom-urilor existente pe care Mecatronics le-a deschis în 2012, pentru mărcile Hyundai și Mitsubishi, după ce compania a cumpărat terenul aflat în imediata vecinătate. Anterior, Mecatronics a oferit servicii de reparații pentru clienții Ford.

Mecatronics a avut în 2016 o cifră de afaceri de aproximativ 20 milioane de lei, în special din activitățile de producție. Activitatea de comerț cu auotombile a început mai întâi în Alba Iulia, acolo unde se află sediul firmei și unitatea de producție. Ulterior, a fost construit showroom-ul Hyundai și Mitsubishi din Sibiu. compania are peste 100 de angajați, iar în noul showroom vor fi 20 de angajați.

Renault lansează un Super-Duster. În Europa va fi vândut sub marca Dacia, dacă șefii decid că nu concurează Kadjar CITEȘTE ȘI Renault lansează un Super-Duster. În Europa va fi vândut sub marca Dacia, dacă șefii decid că nu concurează Kadjar

Deschiderea showroom-ului Ford vine după ce, anterior, Genius Cars, fostul dealer Ford, a închis afacerea, după numai 3 ani, deschisă chiar în plină criză economică. Un alt dealer, Autoklass, a închis reprezentanța Ford din Sibiu, cu foarte mulți ani în urmă, tot din cauza vânzărilor slabe.

Potrivit lui Lucian Galbenu, anul trecut au fost vândute în Sibiu, prin intermediul dealerilor din județele învecinate, circa 80 de autovehicule Ford, iar pentru anul acesta, Mecatronics speră la o creștere până la 100 de vehicule.

La deschiderea showroom-ului Ford a fost prezent Attila Szabo, directorul general Ford România. Potrivit acestuia, spațiul dedicat vânzărilor este unul dintre cele mai mari din România, din rețeaua Ford. 

Mecatronics, producător de electronice și dealer Hyundai și Mitsubishi, deschide un showroom Ford în Sibiu, investiție de 500.000 euro. Proprietar pentru Profit.ro, legat de recuperarea investiției: depinde de economie

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
ford
mecatronics
delaer ford
service ford sibiu
lucian galbenu