Mercedes-Benz introduce funcția „Schimbare automată a benzii”

Mercedes-Benz introduce funcția „Schimbare automată a benzii”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 iul 2023

Automobilele Mercedes-Benz din Europa vor avea instalată o nouă funcție, care va permite mașinilor să depășească automat vehiculele lente ajunse din urmă. „Automated Lane Change” face parte din pachetul de autonomie Nivel 2+.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șoferii mașinilor Mercedes din Europa nu vor mai avea grija depășirilor, atunci când au activată funcția de pilot automat adaptiv, care va include și funcția „Schimbare automată a benzii”. Certificată SAE Level 2, numită de unii producători Level 2+, pentru că se apropie de Level 3, schimbarea automată a benzilor va fi posibilă pe șoselele de tip autostradă sau drum express, cu cel puțin două benzi și marcaje de separare a acestora.

FOTO Volkswagen lansează în teste prima flotă de mașini autonome ID.Buzz CITEȘTE ȘI FOTO Volkswagen lansează în teste prima flotă de mașini autonome ID.Buzz

Mercedes-Benz vrea să lanseze sistemul odată cu noua generație E Class, dar va fi disponibilă și pe C Class, S Class și pe vehiculele din seria EQ. Sistemul a fost deja introdus în SUA, iar acum ajunge și la mașinile din Europa.

Sistemul din care face parte noua funcție este Active Distance Assist DISTRONIC, care are la bază pilotul automat adaptiv, dar care are mai multe funcții de asistență și care include Active Steering Assist. Funcționarea acestei noi tehnologii presupune ca, în situația în care un vehicul mai lent este ajuns din urmă, mașina Mercedes va putea iniția schimbarea benzii, în intervalul de viteză de 80-140 km/h, și va depăși complet automatizat vehiculul din față, dacă sunt detectate marcaje ale benzii și este disponibil suficient spațiu liber. Sistemul, activ doar pe vehiculele cu Navigație MBUX, nu are nevoie de o comandă din partea șoferului, dacă este activată funcția, dar are condiție prealabilă ca șoseaua să aibă limită de viteză.

VIDEO Ford oprește de astăzi, după 47 de ani, producția legendarului Fiesta. Va fi înlocuit de un model produs la Craiova CITEȘTE ȘI VIDEO Ford oprește de astăzi, după 47 de ani, producția legendarului Fiesta. Va fi înlocuit de un model produs la Craiova

Șoferul va trebui să aibă mâinile pe volan, aceasta fiind de asemenea o condiție pentru funcționarea sistemului, acest lucru fiind introdus de Mercedes ca măsură de siguranță, întreaga responsabilitate a manevrelor revenind șoferului. „Siguranța este prioritatea principală a noastră și aceasta include asigurarea să nu existe confuzii cauzate de așteptări false”, spun cei de la Mercedes. Sistemul de asistență poate ajuta inclusiv la navigarea ieșirilor și la schimbarea autostrăzilor, dacă mașina are activă ghidarea automată a rutei.

„De ani de zile, Mercedes-Benz a stabilit standarde în domeniul conducerii automate și al programelor de asistență pentru șofer. Acum, cu DRIVE PILOT, oferim primele vehicule cu conducere înalt automatizată certificată internațional SAE-Level 3. Vehiculele cu DRIVE PILOT sunt disponibile în Germania din 2022 și vor fi în curând disponibile pentru comandă și în SUA. Facem lucrurile cu un pas mai departe cu parcarea: INTELLIGENT PARK PILOT este primul sistem certificat din lume pentru automatizare completă, parcare fără șofer, SAE-nivel 4. Mulți dintre clienții noștri din Germania îl folosesc deja. Iar acum oferim o experiență de condus mai confortabilă cu sistemul de asistență pentru schimbarea automată a benzii. Este deja disponibil pentru comandă în SUA și sunt bucuros să anunț că acum putem oferi Schimbarea automată a benzii și în Europa”, a declarat Markus Schäfer, director de tehnologie, dezvoltare și achiziții, Mercedes-Benz Group AG.

VIDEO&GALERIE FOTO Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa, supranumit «Golden Gate» al României, a fost inaugurat. Investiție de peste 2,5 miliarde de lei CITEȘTE ȘI VIDEO&GALERIE FOTO Podul suspendat de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa, supranumit «Golden Gate» al României, a fost inaugurat. Investiție de peste 2,5 miliarde de lei

Pachetul de asistență Active Distance Assist DISTRONIC cu Active Steering Assist (Nivel 2 de autonomie) ajută șoferul la conducerea parțial automatizată la viteze de până la 210 km/h. Sistemul poate fi activat pe toate tipurile de drumuri și are, printre trăsăturile sale, și o caracteristică specială: la viteze mai mici de 130 km/h, asistentul de direcție lucrează chiar și cu marcaje rutiere greu de văzut. DISTRONIC reglează automat viteza, ajustând distanța față de vehiculul din față și ajutând la repornire în traficul de tip stop-and-go.

Celălalt sistem de asistență, mai avansat, DRIVE PILOT, care se încadrează deja la Nivel 3 de asistență, este numit și sistem pentru conducere înalt automatizată. Este singurul sistem de conducere autonomă certificat, atât în Germania, cât și în SUA. DRIVE PILOT permite clienților să cedeze temporar sarcinile de conducere către mașină, în anumite condiții, în situații de trafic intens sau de aglomerație pe tronsoane adecvate de autostradă până la o viteză de 60 km/h. DRIVE PILOT este disponibil în Germania pentru modelele S-Class și E-Class din mai 2022. În SUA, primele vehicule cu Drive Pilot vor fi livrate clienților la sfârșitul anului.

Ford E-Transit, lider pe piața de van-uri electrice, Stellantis domină segmentul electric, cu cele trei mărci ale sale CITEȘTE ȘI Ford E-Transit, lider pe piața de van-uri electrice, Stellantis domină segmentul electric, cu cele trei mărci ale sale

Standardizarea sistemelor de asistență pentru conducerea autonomă a fost realizată de organizația SAE pe cinci niveluri, primul nivel fiind asigurat de a doua generație de cruise control, adică pilotul automat cu menținerea distanței. Sistemele actuale, cu asistență la păstrarea distanței, lane assist, frânare de urgență, fac parte din nivelul 2 și 2+, iar sistemele Mercedes (Drive Pilot, certificat) și Tesla (AutoPilot și FSD, necertificat) sunt de Nivel 3, șoferul putând lua mâinile de pe volan temporar, în anumite condiții.

Nivelul 4 va permite ca șoferul să poată face alte activități (să vadă un film sau să citească mesaje, de exemplu) în timp ce mașina rulează automat, iar Nivelul 5, maxim, va fi cel în care nu va fi necesară prezența unui șofer în vehicul. 

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes
automated lane change
schimbarea automată a benzii
level 2 sae
level 3 sae