Michelin vrea să atragă până la 267,3 mil. euro de la angajați, inclusiv în România

Michelin vrea să atragă până la 267,3 mil. euro de la angajați, inclusiv în România
scris 16 sep 2016

Producătorul francez de anvelope Michelin vrea să atragă fonduri de până la 267,33 milioane de euro printr-o majorare de capital destinată exclusiv angajaților, inclusiv celor din România, a anunțat grupul.

Planul de acționariat către angajați, sau BIB’Action 2016, după cum este denumit programul, permite angajaților Michelin din 45 de țări, printre care Franța, Germania, România și SUA, să subscrie până la 3,5 milioane de acțiuni la un preț preferențial de 76,38 euro (339,55 lei). Astfel, dacă vor fi subscrise toate acțiunile oferite, capitalul grupului va crește cu 267,33 milioane euro (aproape 11,9 miliarde lei), până la aproximativ 631,88 milioane euro.

Oferta se desfășoară între 15 septembrie și 3 octombrie.

Grupul francez Michelin vrea să retragă 304 milioane lei din capitalul social al companiei din România CITEȘTE ȘI Grupul francez Michelin vrea să retragă 304 milioane lei din capitalul social al companiei din România

Angajații care vor cumpăra acțiuni Michelin în cadrul programului nu vor putea înstrăina titlurile mai devreme de cinci ani de la data majorării capitalului grupului, estimată pentru 15 noiembrie.

Grupul Michelin și-a început activitatea în România în august 2001, iar în prezent deține trei fabrici: uzina de anvelope pentru autoturisme și camionete de la Florești (jud Prahova), uzina de anvelope pentru camioane de la Zalău (jud Sălaj) și uzina de cord metalic tot din Zalău, dar și o rețea comercială coordonată de la București.

Michelin are aproximativ 3.000 de angajați în România. La nivel global, grupul are peste 112.000 de angajați și deține 68 de unități de producție în 17 state.

Potrivit datelor grupului, un număr de 59.300 de angajați dețin deja acțiuni Michelin.

viewscnt
Afla mai multe despre
michelin
majorare capital
angajati
plan de actionariat