NASA a anunțat date posibile de lansare a misiunii Artemis pe Lună

NASA a anunțat date posibile de lansare a misiunii Artemis pe Lună
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 iul 2022

Un prim test complet de lansare a misiunii Artemis pe Lună urmează să aibă loc, a anunțat agenția spațială americană NASA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele posibile de lansare sunt 29 august, 2 septembrie și 5 septembrie, a spus Jim Free de la NASA într-un briefing de presă.

LEGE Amenzile pentru lipsa rovinietei valabile - majorate în cazul transportatorilor CITEȘTE ȘI LEGE Amenzile pentru lipsa rovinietei valabile - majorate în cazul transportatorilor

Free a spus că NASA crede că este pe "calea bună" să încerce testul la acele date, scrie News.ro.

"Desigur, este prima dată când încercăm să lansăm acest vehicul", a spus Free. "Vom fi atenți, vom munci din greu pentru a ajunge la acele date".

Misiunea Artemis are ca scop reîntoarcerea astronauților americani pe Lună, inclusiv o femeie. Scopul inițial era de a realiza acest lucru până în 2024 dar a fost amânat cel mai devreme până în 2025.

Sistemul de rachete în curs de dezvoltare pentru misiune a întâmpinat probleme tehnice în timpul a două teste la sol fără pilot, cunoscute drept "repetiții umedE", dar NASA a dat acum undă verde pentru testul de lansare fără pilot.

Sistemul este format din racheta Space Launch System și capsula Orion.

Pentru eventuala misiune cu echipaj, patru astronauți urmează să ajungă pe orbita lunară folosind sonda spațială Orion, după care doi dintre ei vor folosi un vehicul de aterizare pentru a ajunge pe suprafața Lunii. Misiunea își propune, de asemenea, să stabilească o "prezență durabilă" pe Lună, care va fi folosită în cele din urmă ca bază pentru viitoarele misiuni pe Marte.

viewscnt
Afla mai multe despre
nasa
luna