Nissan a vândut un milion de mașini electrice, de la lansarea lui Leaf

Nissan a vândut un milion de mașini electrice, de la lansarea lui Leaf
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 25 iul 2023

Unul dintre pionierii propulsiei electrice în industria auto, Nissan a reușit să atingă pragul de un milion de vehicule cu baterii vândute în toată lumea, începând din 2010. Între timp, cel mai puternic rival pe acest segment, Tesla, vinde peste un milion de mașini anual.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Nissan Leaf a fost primul automobil electric al companiei japoneze, lansat în 2010 și introduse pe aproape toate piețele lumii. Mașina a fost un succes încă de la prima sa generație, chiar dacă deschiderea piețelor pentru acest tip de propulsie a fost rezervată în primul deceniu. Ulterior, a doua generație a lui Leaf s-a bucurat de un interes și mai mare, atât datărită performanțelor îmbunătățite, cât și ca urmare a existenței unei infrastructuri de încărcare mult mai bune, astfel că modelul a atins 650.000 de exemplare vândute, pe aproximativ 50 de piețe ale lumii. Pe lângă Leaf, Nissan a lansat și al doilea model, SUV-ul Ariya, care a adus nu doar prima tracțiune integrală pentru un vehicul electric al mărcii, cu ajutorul tehnologiei e-4ORCE, ci și tehnologii de conducere autonomă. Un al treilea automobil electric lansat de Nissan a fost Sakura, o mașină de mici dimensiuni destinată pieței din Japonia, care a primit, printre alte premii, titlul de „Mașina Anului în Japonia”.

Cu cele trei modele, Nissan a depășit astfel pragul de un milion de vehicule complet electrice, cea mai mare piață fiind, bineînțeles, Europa, unde condițiile de achiziție și de utilizare ale unui astfel de automobil sunt net superioare față de alte țări ale lumii. În total, Nissan a vândut în Europa 320.000 de mașini Leaf (generația 1 și 2) și Ariya, în timp ce în China volumul vânzărilor de electrice a fost de 230.000 de unități, similar cu Japonia, unde circa 50.000 de unități au fost minivehiculul electric Sakura. Nu în ultimul rând, America de Nord a contribuit cu un total de 210.000 vehicule complet electrice la vânzările Nissan pe acest segment. Alte circa 10.000 de mașini electrice au fost vândute pe restul piețelor lumii.

Stellantis și Samsung construiesc o nouă uzină de baterii CITEȘTE ȘI Stellantis și Samsung construiesc o nouă uzină de baterii

Nissan Ambition 2030, planul de electrificare al japonezilor, prevede lansarea a 19 modele EV până în anul 2030, cu ținte tehnologice la fel de ambițioase, inclusiv introducerea bateriilor solid-state până în 2028.

Nissan a fost acuzată de fostul CEO, Carlos Ghosn, cel care a coordonat lansarea unuia dintre primele automobile electrice de serie din lume, Leaf,  că marca japoneză a pierdut cursa electrificării din cauza măsurilor eronate ale managementului. În prezent, atât mărcile europene, din grupurile VW și Stellantis, cât și mărcile chinezești, vând volume mult mai mari decât Nissan, pe segmentul electric, în timp ce Tesla, liderul global al propulsiei electrice, a depășit în 2022 un milion de vehicule vândute și și-a propus ca în 2023 să vândă două milioane de mașini.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
masini electrice
nissan aryia
nissan leaf