Nissan reduce estimările anuale de profit după scăderea cu 70% a rezultatului trimestrial

Nissan reduce estimările anuale de profit după scăderea cu 70% a rezultatului trimestrial
scris 12 nov 2019

Nissan Motor, partenerul de alianță al Renault, a raportat marți un declin de 70% al profitului trimestrial și a redus estimările pentru acest an la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, din cauza aprecierii yenului și a diminuării vânzărilor, transmit Kyodo și Reuters.

De asemenea, al doilea producător auto din Japonia a redus cu 65% valoarea dividendelor interimare, după cea mai slabă performanță trimestrială din ultimii 15 ani, datele ilustrând amploarea măsurilor care ar trebui luate pentru redresarea companiei de noua echipă de conducere, care va fi instalată în data de 1 decembrie, scrie Agerpres.

Co-fondatorul Uber Travis Kalanick a vândut aproape 21% din acțiunile deținute la companie, pentru aproape 547 de milioane de dolari CITEȘTE ȘI Co-fondatorul Uber Travis Kalanick a vândut aproape 21% din acțiunile deținute la companie, pentru aproape 547 de milioane de dolari

În trimestrul trei din 2019, profitul operațional al Nissan a scăzut la 30 de miliarde de yeni (275 milioane de dolari), de la 101,2 miliarde de yeni în urmă cu un an. Analiștii se așteptau la 47,48 miliarde de yeni.

De asemenea, Nissan a anunțat dividende interimare de 10 yen per titlu, față de 28,50 yeni în urmă cu un an.

Vânzările pe plan global au scăzut cu 7,5% în trimestrul trei din 2019, la 1,27 milioane de vehicule, iar în China, cea mai mare piață a sa, Nissan a raportat un declin de 2,5%, în timp ce în SUA scăderea a fost de 4,5%.

Nissan a redus estimările privind profitul operațional anual cu 35%, la 150 de miliarde de yeni, cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani. Compania se așteaptă ca vânzările pe plan global să scadă la 5,2 milioane de vehicule, față de 5,5 milioane de unități în prognoza precedentă. Ar fi cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
nissan
profit