Nissan, vânzări staționare în Europa și o ușoară scădere a cotei de piață, în iulie

Nissan, vânzări staționare în Europa și o ușoară scădere a cotei de piață, în iulie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 aug 2018

Nissan a anunțat vânzările europene în luna iulie, cu valori staționare comparativ cu anul trecut. Cota de piață a constructorului nipon a scăzut ușor, ca urmare a creșterii vânzărilor mărcilor concurente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Nissan a vândut 58.315 autovehicule în Europa, în luna iulie, o valoare comparabilă cu cea de anul trecut, când erau vândute 58.197 unități. Practic, creșterea a fost de numai 118 vehicule, adică 0,2%. Cota de piață a Nissan în Europa a fost în luna iulie 3,5%, în scădere față de nivelul de 3,7% în iulie 2017.

Cele mai importante piețe ale mărcii au fost Spania, cu 8.526 vehicule, care a devenit cea mai mare piață europeană a mărcii, urmată de Rusia, 7.599, Marea Britanie, 7.254, Franța, 6.700, și Italia, 4.622 unități. Evoluțiile pe aceste piețe sunt extrem de diferite, cu o creștere substanțială în Spania (6.646 unități în 2017), în Franța, Olanda, Portugalia și Danemarca, unde Nissan a înregistrat cea mai bună lună iulie din istorie, dar și cu scăderi importante în Marea Britanie (10.721 în 2017), Germania, Italia sau Rusia.

FOTO Viitorul Super-Duster va avea o denumire specială, din limba latină. Când va fi lansată versiunea mai luxoasă a lui Duster CITEȘTE ȘI FOTO Viitorul Super-Duster va avea o denumire specială, din limba latină. Când va fi lansată versiunea mai luxoasă a lui Duster

Cele mai vândute modele în luna iulie au fost Qashqai, aflat în plină creștere, cu aproape 20% mai multe exemplare vândute față de anul trecut, X-Trail, 6.840 de unități, cu 14% mai puține decât în 2017, Micra, Kuke și Leaf.

Luna trecută, după primul trimestru din anul fiscal 2018, Nissan anunșase rezultate în scădere față de perioada similară din 2017, cu 154.609 de unități vândute în Europa, cu 9.5% mai puține față de 2017, în timp ce la nivel global vânzările urcaseră la 927.639 unități, în scădere cu 10 procente de la 1,03 milioane înregistrate în anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan
piata auto
nissan europe
qashqai