Petrom și Rompetrol primesc bani de la Bruxelles pentru stații de alimentare cu hidrogen

Petrom și Rompetrol primesc bani de la Bruxelles pentru stații de alimentare cu hidrogen
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 mar 2023

Comisia Europeană a anunțat că 26 de proiecte din 12 state membre, printre care se numără și România, au fost selecționate pentru a beneficia de subvenții în valoare de 188,8 milioane de euro pentru a finanța construcția de puncte de încărcare și stații de alimentare cu hidrogen, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Cererile de finanțare în cadrul Facilității pentru combustibili alternativi continuă să crească, ceea ce ilustrează angajamentul industriei transporturilor pentru trecerea la soluții sustenabile. Investiția noastră de 189 de milioane de euro se va traduce prin construcția a aproximativ 2.000 de puncte de încărcare și a aproximativ 63 de stații de alimentare cu hidrogen", a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

FOTO Autoritățile promit - Fără cozi în trafic la pasajul rutier Drajna. Când va fi gata CITEȘTE ȘI FOTO Autoritățile promit - Fără cozi în trafic la pasajul rutier Drajna. Când va fi gata

Printre cele 26 de proiecte care au fost selectate pentru a beneficia de granturi de la UE se numără și două proiecte din România: unul pentru care coordonator este OMV Petrom Marketing S.R.L., care vizează amplasarea a 408 puncte de încărcare de-a lungul coridoarelor din Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, Ungaria și Slovacia și care va beneficia de o finanțare de la UE în valoare de 15,18 milioane de euro; și al doilea pentru care coordonator este KMG ROMPETROL, care își propune instalarea a 24 de puncte de încărcare, distribuite în 12 locații amplasate de-a lungul coridoarelor din Rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) din România, și care va beneficia de o finanțare de la UE în valoare de 1,08 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrom
masini