Americanii au cumpărat în luna aprilie aproape 90.000 de autovehicule electrice, mai puțin de jumătate față de volumul înregistrat în Europa (200.000 de autoturisme), reprezentând o scădere de 9,8% față de luna aprilie 2025. Deși vorbim despre o diferență de circa 10.000 de autoturisme și LCV-uri, analiștii văd o veste bună în aceste cifre, pentru că ele marchează o stopare a declinului major din lunile anterioare. În ultimele trei luni ale lui 2025, scăderile au depășit și 50% față de 2025, imediat după ce guvernul federal a eliminat subvenția sub formă de credit fiscal, în valoare de 7.500 de dolari. În ianuarie 2026, scădere a fost de peste 40%, pentru ca apoi să se reducă treptat, la -37% în februarie și la -25% în martie.
Tendința segmentului urmează, de fapt, evoluția întregii piețe de autovehicule din SUA, având în vedere că s-a conservat cota de piață, puțin peste 6 procente, din luna anterioară.
Producătorii americani și cei care importă vehicule electrice pe piața americană și-au restructurat semnificativ oferta de produse și, mai ales, planurile pe termen lung, adaptându-se cerințelor actuale: mașini mai ieftine, mai mici.
Vedeta segmentului electric a continuat să fie Tesla, care se dovedește că oferă exact ceea ce dorește piața, la prețuri care s-au redus în continuare. Tesla a înregistrat o creștere de 13 procente, având peste jumătate din piața de mașini electrice, după ce anul trecut se confrunta cu scăderi, atingând un volum de 45.8000 de autoturisme electrice vândute.
Pe locurile următoare s-au clasat Chevrolet și Hyundai, două mărci care au reușit să aducă în fața clienților produse populare, cu mențiunea că Chevrolet, care se bucura anterior de creșteri substanțiale cu modelul Equinox, a avut o scădere mare, de 36%, ceea ce i-a redus volumul vândut la 5.900 de unități.
Ford, Cadillac, Rivian, Toyota și BMW sunt următoarele mărci în clasament, având între 2.500 și 4.000 de vehicule vândute, adică mai puțin de 10% din volumul Tesla.
Tesla Model Y a rămas liderul absolut al pieței, având o creștere uriașă, peste 60%, care a contribuit decisiv la rezultatul general al segmentului, iar Model 3 s-a situat imediat sub el, pe locul al doilea, de asemenea cu o creștere foarte mare.
Toată lumea este de părere că piața de BEV a început să se stabilizeze, ceea ce va permite producătorilor să-și calibreze gama de produse pentru anii care vin. După asimilarea unor pierderi fiscale uriașe, generate de proiectele abandonate, urmează dezvoltarea și lansarea de noi modele mai accesibile, care ar trebui să readucă creștere pe acest segment.
















