Primăria din Bruxelles va impune amenzi pentru trotinetele electrice și bicicletele de închiriat care sunt lăsate neglijent pe trotuar, împiedicând trecerea pietonilor sau altor vehicule.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Potrivit ziarului Le Soir, districtul Uccle al capitalei belgiene a fost pionier în aplicarea unor măsuri împotriva parcării "sălbatice" mai ales a trotinetelor, preconizând sancțiuni administrative împotriva operatorilor, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Încă 20.000 de vouchere aprobate pentru programul RablaUn alt district, Saint-Josse, a interzis în martie parcarea trotinetelor în afara a patru zone special prevăzute.
Sancțiunile pentru firmele ce gestionează aceste mijloace de transport ajung până la 250 de euro, potrivit primăriei din Uccle, care a avansat posibilitatea ca aceste vehicule să fie strânse sistematic pentru a "garanta respectul față de pietoni".
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunțat recent interzicerea staționării trotinetelor pe trotuare și a cerut operatorilor să limiteze viteza acestor vehicule, care se înmulțesc în spațiul public.