Primele amenzi aplicate șoferilor care nu lasă telefonul din mână la volan. Cât au de plată

Primele amenzi aplicate șoferilor care nu lasă telefonul din mână la volan. Cât au de plată
scris 13 oct 2019

Cel puțin 35 de amenzi au aplicat, sâmbătă, polițiștii în București, în valoare de 30.000 de lei, după noile reguli ale Codului Rutier, care interzic telefonul la volan. Șoferii au de plătit între 870 de lei și 1.160 de lei sau jumătate din sumă, dacă achită în 15 zile.

ULTIMA ORĂ Nouriel Roubini, "Dr. Doom", vine în România. Detalii AICI

Datele au fost centralizate de Poliția Rutieră când prima tură de agenți a terminat patrularea, arată Știrile Pro TV.

Conducătorilor de autovehicule, tractoare, tramvaie aflate în mișcare, dar și de vehicule pentru care nu este impusă obligativitatea unui permis de conducere le este interzis - printr-o serie de modificări ale Codului Rutier, care au intrat în vigoare de sâmbătă - nu doar să utilizeze, dar chiar să țină în mână telefonul mobil și orice dispozitiv mobil cu funcție de înregistrare ori redare text, foto sau video. Amenzile sunt majorate în astfel de cazuri, iar pentru șoferi, în anumite condiții, se va merge până la suspendarea permisului de conducere. Senatorii au propus recent ca sancțiunile să nu se aplice doar pentru simpla ținere în mână a telefonului, urmând a fi amendată folosirea în trafic a unui dispozitiv neechipat cu hands free, dar modificarea trebuie aprobată de Parlament.

Noile prevederi, prezentate anterior în premieră de Profit.ro, au fost adoptate la mijlocul lunii august prin ordonanță a Guvernului și de astăzi sunt în vigoare.

De ce este important: În prezent, Codul Rutier prevede doar în cazul șoferilor că le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului, cu excepția aparatelor cu dispozitive tip ”mâini libere”/ hands free.

De astăzi, interdicția este extinsă atât cu privire la categoriile de conducători de vehicule, cât și la tipul de dispozitive, și înăsprește sancțiunile în astfel de cazuri.

Potrivit datelor oficiale, 1 ianuarie 2016 – 1 noiembrie 2018, la nivel național, au fost constatate și sancționate 176.339 de încălcări ale normelor referitoare la interzicerea folosirii telefonului mobil în timpul mersului, de către conducătorii de autovehicule, ba mai mult au exitsta accidente grave ca urmare a acestor încălcări.

ULTIMA ORĂ Codul Rutier - schimbat pentru trotinete electrice și biciclete: În lipsa pistelor speciale, vor circula doar pe marginea carosabilului. Cască de protecție obligatorie - sub 16 ani CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Codul Rutier - schimbat pentru trotinete electrice și biciclete: În lipsa pistelor speciale, vor circula doar pe marginea carosabilului. Cască de protecție obligatorie - sub 16 ani

Interdicția, extinsă pentru toate vehiculele și toate gadget-urile care trebuie operate manual

- Astfel, dacă în prezent, Codul Rutier interzice ”folosirea telefoanelor mobile atunci când aceștia se află în timpul mersului”, acum apare regula: ”În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Această interdicție se aplică nu doar în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mișcare, ci și ”în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, aflat în mișcare”.

Prin urmare, interdicția se aplică inclusiv bicicliștilor sau utilizatorilor de alte vehicule care nu presupun obținerea unui permis de conducere.

Salonul Auto București, varianta de toamnă, a dealerilor, aduce noul Ford Puma în fața românilor. Salonul internațional, în luna martie CITEȘTE ȘI Salonul Auto București, varianta de toamnă, a dealerilor, aduce noul Ford Puma în fața românilor. Salonul internațional, în luna martie

Sancțiunile sunt majorate 

În prezent, nerespectarea interdicției de a folosi telefonul mobil în timpul șofatului este sancționată cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, respectiv 2-3 puncte amendă și 2 puncte de penalizare.

Sancțiunea vizează numai conducătorii de autovehicule, conducătorii celorlalte categorii de vehicule nefiind sancționați.

Noile modificări reglementează, în schimb, sancțiunea cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (aceeași ca la conducătorii de autovehicule) și pentru conducătorii de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, în cazul săvârșirii contravenției ”ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Totodată, este o nouă sancțiune de 6-8 puncte amendă (clasa a III-a) şi 4 puncte de penalizare, pentru săvârșirea de către șoferi a contravenției indicate.

De asemenea, în situația în care utilizarea telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiții decât cele permise, se realizează concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, în acest caz va fi aplicată sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule.

Uber: Suntem obligați să punem în așteptare conturile unor șoferi CITEȘTE ȘI Uber: Suntem obligați să punem în așteptare conturile unor șoferi

Ordonanța a fost modificată în Senat, pentru clarificări

Ajunsă în dezbatarea senatorilor, ordonanța a fost modificată în comisiile de specialitate astfel încât ”ținerea în mână” a telefonului a fost eliminată din textul legii, urmând a fi sancționată ”folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil, precum și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video de natură a distrage atenția conducătorului, cu execpția celor prevăzute cu dispozitive fără mâini”. 

Argumentul parlamentarilor a fost că doar ținerea în mână a telefonului mobil nu poate constitui motiv de sancțiune contravențională.

Prin urmare, va fi permisă folosirea telefonului mobil și a diferitelor gadget-uri doar dacă sunt prevăzute cu sistem hands free.

Undă verde pentru noul proiect al senatorului Zamfir privind leasing-ul: Datornicii își vor putea vinde singuri bunul luat în leasing, pentru a stinge creditul CITEȘTE ȘI Undă verde pentru noul proiect al senatorului Zamfir privind leasing-ul: Datornicii își vor putea vinde singuri bunul luat în leasing, pentru a stinge creditul

Modificări privind examenul de permis

Ordonanța cuprinde, totodată, o serie de prevederi privind condițiile de obșinere a permisului de conducere.

Este stabilită, astfel, posibilitatea de a susține verificarea cunoașterii regulilor de circulație (în cazul suspendării exercitării dreptului de a conduce) și la serviciul poliției rutiere pe a cărui rază de competență teritorială a fost constatată contravenția ori au fost constatate prin același proces verbal contravențiile.

Este instituită și posibilitatea efectuării verificării regulilor de circulație într-una dintre limbile în care se poate susține, în România, examinarea la proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere.

FOTO Trei treceri de pietoni 3D au fost amenajate în București CITEȘTE ȘI FOTO Trei treceri de pietoni 3D au fost amenajate în București

Cazuri de accidente produse în România ca urmare a transmisiilor live pe Facebook cu mobilul

Argumentul autorităților penrtru noile măsuri propuse este că, în prezent, funcționalitatea telefonului mobil și a alto rdispozitive electronice mobile s-a extins foarte mult, astfel că, pe lângă funcția de vorbit liber vocal, acestea includ o serie de alte funcții, precum cea de aparat foto/filmare performantă, convorbire video, mp3, mp4 playere, scanner de documente, utilizare internet/rețele sociale, consolă mobilă de joc etc.

”S-a constatat faptul că folosirea telefonului mobil inteligent și a altor dispozitive electronice de comunicaresau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintreprincipalii factori de distragere a atenției pentruconducătorii de autovehicule, constituind o reală problemă pentru siguranța rutieră, prin amploarea și frecvența acestui fenomen”, arată autoritățile.

Cu titlu de exemplu, privind folosirea telefonului mobil în timpul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice, în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță următoarele accidente soldate cu consecințe grave:

1) La data de 12.10.2018 pe DN59, între localitățile Voiteni și Jebel din județul Timiș, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a lovit din spate un tractor agricol ce se deplasa în același sens, a fost proiectat pe sensul opus intrând în coliziune cu un alt autoturism ce se deplasa regulamentar. În urma accidentului a rezultat decesul șoferului din primul autoturism și a unui minor de 9 ani din autoturismul cu care a intrat în coliziune. De asemenea, alte 4 persoane grav rănite (printre care și un copil de 3 ani) au fost transportate la spital.

2) La data de 30.09.2018, pe strada Calea București din municipiul Craiova, județul Dolj, conducătorul unui autoturism, în timp ce transmitea live pe Facebook, a intrat într-un stâlp de iluminat. În urma accidentului,conducătorul autoturismului și-a pierdut viața.

3) La data de 19.07.2018, în județul Vrancea, un autoturism în care se aflau 4 tineri, care transmiteau live pe Facebook, a intrat într-un cap de pod de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoaneși rănirea gravă a altor două.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
telefon
mobil
foto
video
inregistrare
dispozitiv
gadget
cond rutier
interdictie
interzicere
ordonanta
sanctiune
amenda
suspendare
permis
sofer
biciclist