Primul model Skoda produs în afara Cehiei: Karoq va fi fabricat în Germania, ca urmare a cererii tot mai mari

Primul model Skoda produs în afara Cehiei: Karoq va fi fabricat în Germania, ca urmare a cererii tot mai mari
scris 2 mai 2018

Skoda va produce SUV-uri în Germania, pentru a ridica din presiunea exercitată asupra uzinelor din Cehia, având în final acordul sindicatelor. Măsura este, însă, una temporară.

Marca Skoda va avea primul produs care va fi fabricat în altă țară europeană decât Cehia, după ce șefii VW Group au decis ca modelul Karoq, care este extrem de bine vândut în Germania, să fie produs într-una din uzinele grupului din această țară. Uzina aleasă este cea din Osnabrück, în nord-vestul țării, unde în acest moment există spațiu de producție disponibil. Potrivit informațiilor anunțate de Skoda, producția Karoq la Osnabrück va demara la sfârșitul acestui an și va fi temporară, până la extinderea facilităților din Cehia, de la Mlada Boleslav..

Uzina din Osnabrück a fost cumpărată în 2009 de VW Group, de la constructorul independent Wilhelm Karmman, care a dat faliment. În 2011 a fost introdus în producție VW Golf Cabrio, iar liniile au fost folosite inclusiv pentru modele Porsche Cayenne și Cayman. Skoda Karoq ar urma să fie produs alături de VW Tiguan, cu care împarte, de altfel, platforma și componentele.

Skoda se află într-o perioadă dificilă din cauza creșterii rapide a vânzărilor, cu un număr mare de modele noi, care au generat o creștere a timpului de livrare pentru unele modele. Simultan, presiunea sindicatelor, care au cerut și măriri de salarii și menținerea tuturor modelelor mărcii în Cehia, a complicat situația în cadrul grupului.

DS, marca premium a PSA, va produce doar modele electrificate din 2025. Noul DS 7 Crossback E-Tense va fi livrat în 2019 CITEȘTE ȘI DS, marca premium a PSA, va produce doar modele electrificate din 2025. Noul DS 7 Crossback E-Tense va fi livrat în 2019

Anul trecut, Skoda a vândut circa 1,2 milioane de vehicule, iar anul acesta este prognozată o nouă creștere, primul trimestru înregistrând un plus de peste 12 procente. Un nou model, un SUV de mici dimensiuni, este programat pentru lansare în 2018.

Șeful Skoda, germanul Bernhard Maier, a declarat anterior că este luată în considerare și varianta construirii unei noi uzine.

viewscnt
Afla mai multe despre
skoda
karoq