Salariații Volkswagen amenință cu greva

Grupul Volkswagen se confruntă nu numai cu cu intensificarea concurenței producătorilor chinezi, ci și cu adversitatea propriilor angajați, care amenință cu declanșarea unor greve începând din prima lună a anului viitor, dacă producătorul auto german nu se răzgândește și nu renunță la decizia de anulare a acordurilor colective de muncă.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Salariații Volkswagen amenință cu greva

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a denunțat luna trecută aproape toate acordurile salariale încheiate cu angajații săi din Germania, deschizând calea renegocierii unor condiții de muncă stabilite de mult timp, inclusiv programul de lucru și indemnizațiile de concediu.

Decizia face parte dintr-un amplu program de restructurare, care prevede eliminarea a 100.000 de locuri de muncă și posibilitatea închiderii a până la patru fabrici din Germania. Grupul se confruntă cu intensificarea concurenței producătorilor chinezi, costuri de miliarde de euro generate de tarifele comerciale și investiții ridicate pentru tranziția către vehicule electrice, informează News.ro.

Volkswagen urmărește reducerea costurilor cu 20 de miliarde de euro până în 2030 de-a lungul lanțului valoric, la care se adaugă economii de încă 11 miliarde de euro din diminuarea cheltuielilor generale.

 Finanțele Franței - în cea mai proastă stare a ultimilor 15 ani CITEȘTE ȘI Finanțele Franței - în cea mai proastă stare a ultimilor 15 ani

”Acordăm companiei termen până la sfârșitul lunii octombrie pentru a retrage notificarea de denunțare a acordurilor”, a declarat Thorsten Groeger, principalul negociator al sindicatului IG Metall, după o nouă rundă de discuții desfășurată la Hanovra.

El a avertizat că, în caz contrar, sindicatul va declanșa un proces de mobilizare care ar putea conduce la acțiuni sindicale de amploare, inclusiv greve.

În baza unui acord temporar aflat în vigoare, grevele nu pot începe înainte de 1 ianuarie 2027. Groeger a avertizat conducerea Volkswagen să țină cont de această dată.

După negocierile de vineri, IG Metall a anunțat că Volkswagen își menține decizia de denunțare a acordurilor salariale, ceea ce obligă sindicatele să se pregătească pentru o confruntare la începutul anului viitor.

Sindicatul acuză compania că nu respectă angajamentele asumate prin acordul major încheiat la sfârșitul anului 2024, în timp ce conducerea Volkswagen susține că deteriorarea situației economice impune măsuri suplimentare pentru reducerea cheltuielilor și menținerea competitivității.

Elon Musk, cel mai mare donator din acest ciclu electoral din SUA CITEȘTE ȘI Elon Musk, cel mai mare donator din acest ciclu electoral din SUA

”Situația economică s-a deteriorat dramatic de la încheierea acordului colectiv pentru viitor, în 2024. Acest lucru creează o nevoie urgentă de acțiune”, a declarat Arne Meiswinkel, membru al conducerii Volkswagen, după negocieri.

Consiliul reprezentanților angajaților a avertizat, de asemenea, că executivul companiei intenționează să înghețe salariile a 660.000 de angajați din întreaga lume până în 2030.

Daniela Cavallo, președinta consiliului reprezentanților angajaților, a declarat că sindicatele înțeleg schimbările economice cu care se confruntă grupul, dar consideră că unele dintre acestea puteau fi anticipate și că managementul trebuie să contribuie la identificarea unei soluții.

Volkswagen a refuzat să comenteze măsurile concrete de restructurare și reducere a costurilor pe care le-ar putea propune în cadrul negocierilor salariale din Germania.

China cere Washingtonului să renunțe la politica de descurajare a investițiilor americane în tehnologia chineză CITEȘTE ȘI China cere Washingtonului să renunțe la politica de descurajare a investițiilor americane în tehnologia chineză

Discuțiile oficiale privind acordurile denunțate vor începe la 24 noiembrie, la uzina Volkswagen din Emden, și vor continua la 15 decembrie, la Zwickau.

Compania a precizat că soluțiile analizate ar putea include înființarea unor structuri speciale de tranziție profesională, sprijinite de agenția federală pentru ocuparea forței de muncă, pentru recalificarea angajaților și identificarea unor noi locuri de muncă în afara grupului Volkswagen.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Partenerii noștri
Cele mai citite