Șeful Ford se așteaptă la o scădere cu 5% a prețurilor la mașini, ceea ce va pune presiune pe Tesla

Șeful Ford se așteaptă la o scădere cu 5% a prețurilor la mașini, ceea ce va pune presiune pe Tesla
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2023

Ford Motor se așteaptă ca prețurile mașinilor să scadă cu peste 5% anul acesta și anul viitor, în condițiile creșterii stocurilor la dealeri, iar presiunile competitive vor afecta dominația Tesla pe piața vehiculelor electrice (EV), transmit Bloomberg și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Ei au avut piața pentru ei, au avut un start semnificativ. Și acum se confruntă cu presiuni mult mai extinse", a afirmat luni Jim Farley, directorul general al Ford, referindu-se la Tesla.

FOTO Mercedes prezintă în premieră un autobuz eCitaro cu hidrogen CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes prezintă în premieră un autobuz eCitaro cu hidrogen

Acesta a anunțat că firma intenționează să majoreze cheltuielile cu marketingul pentru mașini echipate cu motoare pe combustie, ca răspuns la scăderea prețurilor, scrie Agerpres.

Producătorul auto depinde de modelele alimentate pe benzină, cum ar fi camioneta F-Series și SUV-ul Bronco, pentru a finanța planul de 50 de miliarde de dolari pentru expansiunea vehiculelor electrice.

Ford estimează costuri totale cu șapte miliarde de dolari mai ridicate decât ale competitorilor săi. Până la finalul anului, capacitatea globală a Ford de a produce vehicule electrice ar urma să ajungă la 600.000 de unități.

Ford a reafirmat că se așteaptă în acest an la un profit operațional ajustat între 9 și 11 miliarde de dolari. Cifra include o pierdere anticipată de 3 miliarde de dolari la divizia de vehicule electrice, Model e.

Producătorul auto american are trei divizii: Ford Model e (vehicule electrice), Ford Blue (vehicule pe combustie) și Ford Pro (vehicule comerciale și servicii).

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
masini
tesla