Șoferii francezi de camioane se pregătesc pentru un posibil haos la granița cu Marea Britanie, după reintroducerea controalelor

Șoferii francezi de camioane se pregătesc pentru un posibil haos la granița cu Marea Britanie, după reintroducerea controalelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 31 dec 2020

Birocrația, noile sisteme de ”granițe smart” care nu sunt încă interconenctate și comercianții nepregătiți riscă să provoace haos la frontieră, au avertizat șoferii francezi de camioane, în ajunul reintroducerii controalelor la granița cu Europa de către Marea Britanie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După semnarea acordului comercial post-Brexit, Marea Britanie va finaliza ieșirea de pe piața unică europeană joi, la ora 23:00 GMT.

În timp ce acordul menține tarifele zero și accesul fără cote între Marea Britanie și principalul său partener comercial, vor exista formalități noi la frontieră și mai multă birocrație, scrie News.ro.

RETROSPECTIVĂ Marii constructori auto au lansat 114 automobile complet noi, în 2020. VW Group conduce, cu 15% dintre noutăți CITEȘTE ȘI RETROSPECTIVĂ Marii constructori auto au lansat 114 automobile complet noi, în 2020. VW Group conduce, cu 15% dintre noutăți

Perturbările vor fi inevitabile, a declarat Sebastien Rivera, șeful Federației Naționale a Transportatorilor Rutieri în regiunea Hauts-de-France, unde se află portul Calais și terminalul Eurotunnel, prin care trec anual milioane de camioane.

”Dacă asculți autoritățile franceze și britanice,  vorbesc despre granițe smart și o pregătire deplină, dar asta nu ne împiedică să avem îndoieli”, a declarat Rivera în orașul Arras.

”Va fi o mare bătaie de cap. Unele companii vor fi pregătite, alte nu. Ne așteaptă o mare schimbare a obiceiurilor”, a spus acesta.

Rivera a spus că este inevitabil ca nu toate companiile să fie pregătite să se descurce cu documentele, inclusiv cu declarațiile vamale și cele de siguranță, precum și cu sistemele IT necesare relațiilor comerciale dintre Marea Britanie și UE, de la 1 ianuarie.

Stocurile mari constituite de companiile britanice în timpul negocierilor dintre Marea Britanie și UE pentru acordul comercial înseamnă că volumul mărfurilor va fi mai scăzut în ianuarie și va permite ca noul sistem să intre în funcțiune.

”Îngrijorarea noastră este ce se va întâmpla când activitățile vor reveni la normal la jumătatea lunii ianuarie”, a continuat Rivera.

În timp ce Marea Britanie va introduce formalitățile vamale treptat, pe parcursul a șase luni, UE le va aplica imediat.

Vama franceză a angajat un număr suplimentar de 700 de agenți, la nivel național, pentru a gestiona reglementările comerciale cu Marea Britanie.

În cadrul sistemului granițelor smart, șoferii francezi care vor veni în Franța și care își vor înregistra online cererile de export la autoritățile franceze vor avea scanat un cod de bare, de exemplu la Dover, iar numere lor de înmatriculare vor fi citite automat de camere, înaintea unei evaluări de risc în timpul traversării Canalului Mânecii.

În timpul călătoriei, șoferii vor primi un mesaj care îi va informa dacă pot trece direct printr-o ”pistă verde” la sosirea pe teritoriul francez, sau dacă vor fi direcționați pe o ”pistă portocalie” pentru controale suplimentare.

Marea Britanie a ieșit oficial din UE pe 31 ianuarie, la 47 de ani după aderare și la trei ani și jumătate de la referendumul referitor la Brexit, dar a intrat într-o perioadă de tranziție în timpul căreia regulile referitoare la comerț și călătorii au fost înghețate până la sfârșitul anului 2020.

Sistemele granițelor smart între Franța și Marea Britanie nu au fost sincronizate și nu se știe când ar putea fi interconectate.

viewscnt
Afla mai multe despre
soferi
camioane
controale
brexit