Sprijin financiar pentru aeroporturile din România

Sprijin financiar pentru aeroporturile din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2021

Aeroporturile din România care au un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de persoane și mai mic de trei milioane de persoane vor fi sprijinite cu sume reprezentând ajutor de stat pentru pierderile cauzate de pandemia de COVID-19. Aeroporturile din Timișoara și Cluj-Napoca vor primi câte 9 milioane de lei, cea mai mare sumă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Având în vedere dificultățile economice din perioada pandemiei, o serie de aeroporturi din România au solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru aeroporturile care în 2019 au înregistrat un trafic mai mare de 200.000 pasageri, dar mai mic de 3 milioane pasageri, și care se confruntă acum cu pierderi datorate cheltuielilor de exploatare din perioada 01.07.2020 – 31.12.2021”, se arată într-un comunicat de presă al Aeroportului Timișoara.

VIDEO Ferrari a lansat noul model Daytona SP3, așteptat de mult timp de fanii seriei Icona CITEȘTE ȘI VIDEO Ferrari a lansat noul model Daytona SP3, așteptat de mult timp de fanii seriei Icona

Printre acestea se numără și Aeroportul Internațional Timișoara "Traian Vuia”, alături de aeroporturile din Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Bacău, Craiova și Suceava. Guvernul a aprobat bugetul destinat susținerii acestor solicitări, scrie News.ro.

"Astfel, aeroporturile din Timișoara și Cluj-Napoca vor primi sumele cele mai importante, câte 9.000.000 lei”, se mai arată în comunicat.

Sumele de bani vor fi acordate cu respectarea prevederilor "Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de sprijinire a economiei, în contextul actualei epidemii de Covid 19”, emis de Comisia Europeană în 19 martie 2020 și modificat ulterior, ultima dată la 28 ianuarie 2021.

"Noi preconizăm să intrăm în posesia acestei sume până la data de 31.12.2021”, transmit reprezentanții Aeroportului Timișoara.

În luna august 2020, Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de pandemia de coronavirus Aeroportului Timișoara. Directorul de la acea vreme, Daniel Idolu, a făcut demersuri pentru primirea acestui ajutor, el solicitând atunci circa un milion de euro.

Din cauza măsurilor puse în aplicare de România pentru a limita răspândirea coronavirusului începand din 16 martie 2020, companiile aeriene care operau pe aeroportul din Timișoara au trebuit să reducă treptat numărul de zboruri regulate, până la încetarea totală a operațiunilor de zbor la 25 martie 2020. Din acest motiv, aeroportul a suferit pierderi importante din exploatare. Abia la 17 iunie 2020 au fost eliminate măsurile restrictive, iar operațiunile de trafic aerian au început să fie reluate treptat.

Fostul director anunțase atunci că veniturile au scăzut cu peste 90%, iar mai bine de 94% dintre angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, odată ce zborurile au fost suspendate. De asemenea, Idolu a mai declarat că întreg procesul prin care se vor putea obține fonduri ca ajutor de stat pentru aeroport este de durată, astfel că a intervenit rapid, Timișoara fiind primul aeroport din România care a solicitat ajutorul.

viewscnt
Afla mai multe despre
aeroport
bani