Tarom: pierderi de 50 milioane lei după primul trimestru, mai mari decât pe întreg anul 2015 și de 29 de ori peste buget

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 aug 2016

Operatorul aerian național Tarom a terminat primul trimestru al acestui an cu o pierdere brută de 49,93 milioane lei, mai mare decât cea consemnată pe întreg anul 2015 (41 milioane lei) și de nu mai puțin de 29 de ori peste nivelul celei aprobate prin bugetul pe 2016 pentru primele 3 luni ale anului, de circa 1,7 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Informația apare în execuția bugetară a societății pentru perioada ianuarie-martie 2016, publicată de Mnisterul Finanțelor Publice. Pentru întregul an 2016, bugetul Tarom aprobat de Guvern prevede pierderi de 6,81 milioane lei.

Potrivit sursei citate, compania de stat, controlată de Ministerul Transporturilor, cu peste 97% din acțiuni, și-a realizat veniturile bugetate în proporție de doar 67,4% în T1 2016, încasând 257,5 milioane lei, cu peste 124 milioane lei mai puțin decât își planificase (381,94 milioane lei).

Fondul suveran al Norvegiei a redus cu 5% valoarea portofoliului imobiliar din Marea Britanie după votul pro-Brexit CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei a redus cu 5% valoarea portofoliului imobiliar din Marea Britanie după votul pro-Brexit

"Gaura" de la încasări nu a putut fi compensată suficient de economiile făcute la cheltuieli. Astfel, Tarom a cheltuit, în primul trimestru al anului, 307,44 milioane lei, respectiv circa 80% din suma aprobată prin buget (383,65 milioane lei).

Insuficiența veniturilor a făcut ca Tarom să-și realizeze planul de investiții pe primele 3 luni ale anului în proporție de doar 25%, cheltuind în acest scop 8,68 milioane lei, în condițiile în care bugetul prevedea la acest capitol suma de 34,56 milioane lei.

După cum Profit.ro a relatat recent, în luna iunie, compania Tarom a decis să angajeze un expert independent care să o ajute să selecteze un nou director general, în postul rămas vacant după ce belgianul Christian Heinzmann a fost demis și acuzat de obținerea de rezultate slabe. Tarom a stabilit și cuantumul indemnizației fixe pentru viitorul șef al operatorului aerian: aproximativ 5.200 euro net pe lună, circa jumătate din cât primea Heinzmann.

Tarom: pierderi de 50 milioane lei după primul trimestru, mai mari decât pe întreg anul 2015 și de 29 de ori peste buget

Venituri anuale de milioane de dolari pentru DJ. Calvin Harris este cel mai bine plătit DJ din lume în 2015 CITEȘTE ȘI Venituri anuale de milioane de dolari pentru DJ. Calvin Harris este cel mai bine plătit DJ din lume în 2015

Directorul general va fi însă motivat și printr-o componentă variabilă a remunerației, constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță, al cărei nivel va fi stabilit de Consiliul de Administrație pe baza unui studiu comparativ asupra condițiilor de remunerare pentru pozițiile similare din societăți din același domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România și din alte state europene.

La jumătatea lunii aprilie, Profit.ro a anunțat că Guvernul a lansat procedura de selecție a unui nou director general executiv al Tarom, de la care așteaptă să aducă operatorul aerian național pe profit operațional, dar și să redacteze un plan de modernizare a flotei, începând cu anul viitor, și să reorganizeze compania din temelii.

Procedura de selecție a fost inițiată după ce belgianul Christian Heinzmann a fost revocat de la conducere la presiunea Ministerului Transporturilor. Ministerul l-a acuzat pe Heinzmann, printre altele, de lipsă de interes și de responsabilitate, una dintre principalele deficiențe indicate fiind nerealizarea indicatorilor prevăzuți în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat pentru anii 2014 și 2015. Mai exact, anul trecut, Tarom a înregistrat pierderi de 41 de milioane de lei, deși bugetul prevedea un nivel mult mai redus, de doar 8 milioane de lei.

APIA va controla prin satelit o parte din cererile fermierilor pentru acordarea subvențiilor CITEȘTE ȘI APIA va controla prin satelit o parte din cererile fermierilor pentru acordarea subvențiilor

Conform documentului prezentat de Profit.ro, viitorul manager-șef va fi obligat să aducă Tarom pe profitabilitate din operare, să elaboreze un plan de modernizare a flotei, începând cu 1 ianuarie 2017, corelat cu banii existenți și cu normele UE privind ajutorul de stat, precum și să reorganizeze structural compania, prin introducerea unui sistem eficient de management în fiecare departament.

Christian Edouard Heinzmann a fost directorul general executiv al Tarom începând cu 19 noiembrie 2012, fiind plătit lunar cu 10.000 de euro. În locul acestuia a fost instalat recent Dan Iulius Plaveti, fost președinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în perioada 2010-2012.

Ministerul Transporturilor deține peste 97% din acțiunile Tarom. Alți acționari sunt Aeroporturi București SA (1,48%), ROMATSA (1,26%) și SIF Muntenia (0,09%).

viewscnt
Afla mai multe despre
tarom
tarom pierderi
tarom buget
tarom flota
tarom director general
christian heinzmann
dan plaveti