Tesla a scos definitiv din ofertă toate versiunile fără tracțiune integrală de la Model S și Model X, echipate cu cea mai mică baterie

Tesla a scos definitiv din ofertă toate versiunile fără tracțiune integrală de la Model S și Model X, echipate cu cea mai mică baterie
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 21 dec 2017

Tesla a anunțat că ambele modele populare ale companiei, Model S și Model X, vor fi echipate standard cu tracțiune integrală, cu ajutorul a două motoare. Acest lucru s-a produs prin eliminarea tuturor versiunilor care nu aveau dublă propulsie și erau acționate de un singur motor. Motivele nu au fost anunțate public, dar țin de vânzările slabe ale acestor versiuni și de nevoia de spațiu de producție pentru Model 3.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui anunț Tesla către clienți, toate noile modele Model S și Model X care sunt produse de uzina din SUA sunt echipate în standard cu Dual Motor All‑Wheel Drive, un sistem care acționează independent pe cele două punți ale mașinii, tracțiunea pentru fiecare roată fiind controlată computerizat, în funcție de condițiile de rulare.

Tesla avea disponibilă tracțiunea integrală pe versiunile D (Dual), însă varianta entry-level a lui Model S era cea echipată cu baterie de 60 kWh, care era propulsată doar de motorul spate. Această versiune nu mai este disponibilă, încă din prima parte a acestui an, deși nu a dispărut de pe confoiguratorul Tesla. Pentru Model S, entry-level a devenit modelul cu baterie de 75 kWh, care are un preț de bază de 88.000 de dolari și tracțiune integrală. Versiunea Model S P100D, cu baterie de 100 kWh, cea mai performantă, are o accelerație de 2,5 secunde de la o la 100 km/h, iar prețul să de pornire este de 99.900 dolari.

UPS a rezervat 125 de camioane Tesla Semi, cea mai mare precomandă de până acum, pentru care ar putea plăti până la 25 milioane dolari CITEȘTE ȘI UPS a rezervat 125 de camioane Tesla Semi, cea mai mare precomandă de până acum, pentru care ar putea plăti până la 25 milioane dolari

Același lucru s-a petrecut utlerior și cu Model X, versiunea de intrare în gamă, care costa 79.500 dolari și era echipată cu un singur motor fiind scoasă din ofertă. Acum, cel mai accesibil Model X este cel echipat cu motorul de 75kWh, cu un preț de 101.350 dolari. Versiunea de top Model X P100D costă 118.450 dolari.

Versiunile cu baterie de 60 kWh au fost introduse în 2016, pentru ca modelele din gamă să poată avea prețuri mai accesibile, însă strategia nu a dat roade, volumele vândute fiind mici.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla
model s
model x