Avioane Craiova - somată să nu mai întârzie livrările către Armată și să se comporte ca o companie privată

Avioane Craiova a fost avertizată de Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău să numai întârzie livrarea de aeronave către Ministerul Apărării, acesta remarcând diferența de management dintre o companie de stat, cu probleme, și una privată, cu spirit antreprenorial.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Avioane Craiova - somată să nu mai întârzie livrările către Armată și să se comporte ca o companie privată

Nicu Falcoi, seful Avioane Craiova in carlinga unui IAR-99 Soim modernizat. Foto: pagina personala de Faceboook

În august 2020, uzina de stat Avioane Craiova a primit un contract de 55 de milioane de euro de la Ministerul Apărării Naționale pentru modernizarea a 10 avioane IAR-99 Șoim la standardul SM. Programul a suferit întârzieri considerabile și blocaje legate de componente tehnice și software (inclusiv sisteme de comunicații și antibruiaj). Primele două avioane IAR-99 SM au fost finalizate în vara anului 2026, după șase ani de la semnarea acordului. Întârzierile au pus presiune financiară majoră pe companie, generând riscuri de insolvență și penalizări din partea MApN.

Darău a declarat, potrivit News.ro, că a vizitat și o companie privată din același domeniu, putând să compare „spiritul antreprenorial și managerial complet diferit”. „Din păcate, mai ales la stat, avem și probleme pe care nu le putem ocoli sau ignora”, a adăugat Darău.

ULTIMA ORĂ A început ieftinirea în benzinării. Motorina a coborât sub 10 lei/l în stațiile Petrom. România rămâne însă în prima jumătate a topului statelor europene cu cea mai scumpă motorină. Noile prețuri din toate stațiile CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ A început ieftinirea în benzinării. Motorina a coborât sub 10 lei/l în stațiile Petrom. România rămâne însă în prima jumătate a topului statelor europene cu cea mai scumpă motorină. Noile prețuri din toate stațiile

„M-am bucurat să ajung săptămâna aceasta și la Craiova. În industria aeronautică locală există încă multă experiență și competență. Din păcate, mai ales la stat, avem și probleme pe care nu le putem ocoli sau ignora”, afirmă ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Irineu Darău anunță că a vizitat mai întâi Avioane Craiova, punând în vedere din nou conducerii „să nu mai întârzie cu livrarea avioanelor către MAPN și deci cu revirimentul financiar al societății”.

„Am vizitat și o companie privată din același domeniu, putând să compar spiritul antreprenorial și managerial complet diferit”, a adăugat Darău.

INEDIT În plină criză energetică, producția regenerabilă, majoritar solară, peste consumul intern. Exporturile au depășit producția din surse tradiționale GRAFICE CITEȘTE ȘI INEDIT În plină criză energetică, producția regenerabilă, majoritar solară, peste consumul intern. Exporturile au depășit producția din surse tradiționale GRAFICE

Ministrul a mai spus că ulterior a avut „o discuție și o vizită” la un producător român din industria maselor plastice și apoi s-a întâlnit cu colegii săi din USR Dolj, cu care a discutat despre „comunitate, despre viitorul Craiovei și județului, despre potențialul local care merită administrații locale mult mai deschise și moderne”.

Avioane Craiova a fost în trecut salvată de mai multe ori de statul român prin ștergerea datoriilor și prin alocări bugetare pentru plata salariilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2436 +0.00010.00 %
1 USD4.5389 -0.0086-0.19 %
1 GBP6.1375 +0.0044+0.07 %
1 CHF5.5819 -0.0165-0.29 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite