Transportul aerian mondial este aproape de nivelul la care era în 2019

Transportul aerian mondial este aproape de nivelul la care era în 2019
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iul 2023

Companiile aeriene au văzut în luna mai 2023 cum activitatea lor mondială s-a apropiat de nivelul la care era înaintea crizei sanitare, traficul fiind la 96,1% din nivelul la care a fost în luna mai 2019, a anunțat Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această revenire este susținută de traficul aerian pe rutele interne. Calculat în funcție de numărul de kilometri parcurși de pasageri plătitori, un indicator de referință în sectorul transportului aerian, activitatea pe rutele interne a atins o medie mondială de 105,3% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, potrivit IATA. De altfel, luna mai 2023 a fost a doua lună consecutivă în care traficul aerian pe rutele interne a fost mai mare decât cel anterior pandemiei, scrie Agerpres.

VIDEO Stellantis a prezentat prima din cele patru noi platforme electrice, cu o arhitectură de numai 400 de volți CITEȘTE ȘI VIDEO Stellantis a prezentat prima din cele patru noi platforme electrice, cu o arhitectură de numai 400 de volți

În schimb, traficul aerian pe rutele internaționale, care a repornit mai târziu, a ajuns în luna mai la 90,8% din nivelul la care era în urmă cu patru ani, a spus IATA.

Asociația care luna trecută estima că operatorii aerieni ar urma să transporte în acest an un număr de 4,35 miliarde de pasageri, aproape de recordul istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportați în 2019, înainte de pandemie, a salutat și faptul că gradul de umplere a avioanelor a fost în luna mai de 81,8%, revenind la nivelul anterior pandemiei.

"Oamenii au nevoie să zboare și iubesc să facă acest lucru. Cererea puternică pentru călătorii este un element care susține revenirea la profitabilitate a companiilor aeriene", a declarat directorul general al IATA, Willie Walsh.

IATA se așteaptă ca profiturile nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în acest an să se ridice la 9,8 miliarde de dolari, după pierderi cumulate de 183 miliarde de dolari în 2020-2022. Însă o marjă de profit net de 1,2% înseamnă doar 2,25 dolari per pasager, subliniază Willie Walsh, care apreciază că această marjă "nu este sustenabilă pe termen lung".

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. 

viewscnt
Afla mai multe despre
avion
iata