Tribunalul renunță la acuzația de manipulare a bursei împotriva fostului șef al Volkswagen, Martin Winterkorn

Tribunalul renunță la acuzația de manipulare a bursei împotriva fostului șef al Volkswagen, Martin Winterkorn
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 ian 2021

Tribunalul din Braunschweig, Germania, a anunțat vineri că a oprit procedurile penale împotriva fostului director general al Volkswagen, Martin Winterkorn, acuzat de manipularea bursei în privința scandalului emisiilor (Dieselgate), transmit DPA și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității - Ediția a IV-a; parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

De asemenea, autoritățile judiciare au informat că vor renunța la acuzațiile din alt caz, în care Winterkorn trebuia să răspundă pentru că a permis mașinilor cu motoare diesel cu un nivel excesiv de poluare să circule pe șosele, scrie Agerpres.

FOTO Conceptul Renault 5 Prototype, un vehicul 100% electric care face apel la emoțiile francezilor, dă startul planului „Renaulution” CITEȘTE ȘI FOTO Conceptul Renault 5 Prototype, un vehicul 100% electric care face apel la emoțiile francezilor, dă startul planului „Renaulution”

"În acest context, sentința pentru manipularea bursei nu va duce la o creștere semnificativă a pedepsei generale", a informat Tribunalul din Braunschweig.

În februarie, Martin Winterkorn este programat să ia parte la procesul în care este acuzat de fraudă.

Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, fostul director general Martin Winterkorn și președintele Hans Dieter Poetsch sunt acuzați că în mod intenționat nu i-au informat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului. Din acest motiv, ei au influențat în mod necorespunzător prețul acțiunilor companiei, anunța în 2019 Procuratura din Braunschweig.

În schimb, Comitetul de supervizare al VW a precizat că nu a găsit dovezi că Herbert Diess și Hans Dieter Poetsch au informat prea târziu piețele de capital de riscurile legate de scandalului care a izbucnit în septembrie 2015, iar cei doi și-au păstrat funcțiile.

După ce oficialii VW au recunoscut falsificarea rezultatele testelor antipoluare, acțiunile grupului german au scăzut la Bursa de la Frankfurt cu până la 37%. Dacă investitorii ar fi știut din timp de manipularea emisiilor, ei ar fi putut să-și vândă mai devreme acțiunile sau nu ar fi făcut achiziții, au argumentat reclamanții.

Investitorii au pierdut milioane de euro în septembrie 2015, când Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
martin winterkorn