Trump încurajează boicotul în cazul Harley-Davidson

Trump încurajează boicotul în cazul Harley-Davidson
scris 13 aug 2018

Președintele american, Donald Trump, a declarat că este „minunat” că lumea ar putea să boicoteze Harley-Davidson dacă firma va muta producția de motociclete în afara SUA, scrie CNN.

„Mulți posesori de motociclete Harley Davidson plănuiesc să boicoteze compania dacă producția se va muta în străinătate. Minunat! Majoritatea celorlalte companii vin în direcția noastră, inclusiv competitorii Harley. O mișcare foarte proastă! SUA vor fi în curând la același nivel, chiar mai bine”, a afirmat Trump pe Twitter, potrivit News.ro.

Comentariile lui Trump vin după ce președintele a primit membrii „Bikers for Trump”, o grupare de motocicliști care îl susțin pe Trump, la clubul său de golf din Bedminister, New Jersey, în weekend.

Primăria din New York intenționează să limiteze serviciile oferite de companii precum Uber și Lyft CITEȘTE ȘI Primăria din New York intenționează să limiteze serviciile oferite de companii precum Uber și Lyft

Tensiunile dintre Trump și Harley-Davidson au început când Trump a impus taxe pentru importurile de oțel și aluminiu pentru a încerca să susțină producția internă. Uniunea Europeană a răspuns prin a promite să crească taxele pentru mai multe bunuri importate din SUA, inclusiv pentru motocicletele Harley.

Harley a comunicat că poate pierde până la 100 de milioane de dolari pe an și a promis că își va muta o parte din producție în afara SUA pentru a evita taxele impuse de UE.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
donald trump
harley-davidson