VIDEO&FOTO Range Rover Sport, lansat pe piața din România, cu un preț de aproape 100.000 de euro

VIDEO&FOTO Range Rover Sport, lansat pe piața din România, cu un preț de aproape 100.000 de euro
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 iul 2022

Importatorul local al mărcii Land Rover a prezentat clienților din România noua generație, a treia, a Range Rover Sport, unul dintre cele mai apreciate SUV-uri de lux din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Clienții mărcii Range Rover vor avea probleme și la această a treia generație să aleagă între noul Range Rover și noul Range Rover Sport, două automobile strâns legate din punct de vedere tehnic, dar cu o mulțime de diferențe din punct de vedere al caracterului. Așa cum îi spune și numele, noul Range Rover Sport țintește și cu această nouă generație clienții care doresc ceva mai multă sportivitate pentru automobilul pe care îl conduc, cel mai adesea pe străzile orașului. Prezentat la nivel global în urmă cu circa două luni, noul model se pregătește să intre în showroom-urile din Europa, iar România are parte printre primele piețe de o lansare locală.

VIDEO O rachetă dezvoltată de SpaceX pentru nava spațială Starship a explodat la lansare. „Da, de fapt, nu e bine.” CITEȘTE ȘI VIDEO O rachetă dezvoltată de SpaceX pentru nava spațială Starship a explodat la lansare. „Da, de fapt, nu e bine.”

„Momentul așteptat de către iubitorii modelului Range Rover Sport, dar și de admiratorii brandului din România, a devenit realitate și s-a concretizat prin lansarea celei de-a treia generații a acestui SUV de succes. Precizez că în acest moment ne situăm într-un grup extrem de restrâns de țări care a avut șansa să prezinte clienților locali noul Range Rover Sport. Fără îndoială, noua versiune reprezintă nu doar un vârf tehnologic, ci și materializarea noilor direcții de design care atrag și mai mult prin simplitate, rafinament și calitatea materialelor.

Suntem pe deplin convinși că cele 1.855 de unități vândute din modelul anterior au pregătit un teren propice pentru continuarea vânzărilor într-un ritm și volum ascendente, conform cu noile strategii Modern Luxury și Reimagine promovate recent de către producător”, a declarat Mihai Ivănescu, directorul importatorului Jaguar Land Rover în România, parte din grupul Țiriac Auto.

VIDEO&FOTO Range Rover Sport, lansat pe piața din România, cu un preț de aproape 100.000 de euro

Ca și la modelul mai mare, noul Range Rover Sport este dotat cu tracțiune integrală Intelligent All-Wheel Drive (iAWD) și cele mai noi tehnologii ale mărcii britanice, pentru a oferi un control aproape perfect asupra mașinii.

Vicepreședinte Dacia răspunde Profit.ro: Care sunt termenele de livrare, ajunse ca la mașinile de lux. Logan nu mai este un stâlp al vânzărilor, dar rămâne de bază în România și în Maroc. Când va fi lansat Sandero hibrid CITEȘTE ȘI Vicepreședinte Dacia răspunde Profit.ro: Care sunt termenele de livrare, ajunse ca la mașinile de lux. Logan nu mai este un stâlp al vânzărilor, dar rămâne de bază în România și în Maroc. Când va fi lansat Sandero hibrid

Noul Range Rover Sport poate fi comandat de clienții din România începând de la un preț care se apropie de 100.000 de euro, pentru versiunea entry, echipată cu motorul de 3.0 litri, diesel, care asigură o putere de 250 CP. Mașina este produs doar în Marea Britanie, în uzina din Solihull, și va ajunge în showroom-urile din România, după cum a precizat importatorul, în luna octombrie a acestui an.

VIDEO&FOTO Range Rover Sport, lansat pe piața din România, cu un preț de aproape 100.000 de euro

Celelalte motoare vor include două versiuni de motorizări plug-in hybrid, cu o autonomie complet electrică de până la 113 km. De asemenea, vor fi disponibile mai multe propulsoare mild hibrid, 3.0 l diesel MHEV de 250CP, 300CP și 350CP și 3.0 l benzină MHEV de 400CP.

De asemenea, va fi lansat noul motor de 4.4 l V8 benzină 530CP, care atinge 0-100 km/h în doar 4,5 secunde, cu funcția Dynamic Launch. Peste doi ani, și acest model va primi o versiune complet electrică, la scurt timp după lansarea modelului amiral cu această propulsie, cel care va fi primul Land Rover electric din istorie.

viewscnt
Afla mai multe despre
range rover sport
pret range rover romania