O bucată din partea superioară a unui tunel s-a prăbușit peste șine și apa s-a inflitrat înăuntru.
Din aceste cauze o cantitate importantă de pământ a fost spălată fiind depusă pe șine tocmai când trecea un tren de călători.
Potrivit reprezentanților Metrorex, circulația trenurilor este întreruptă temporar între stațiile 1 Mai – Jiului, începând cu ora 13:20.
”În timpul lucrărilor de interconectare dintre Magistrala 4 și viitoarea Magistrală 6, a apărut o situație tehnică neprevăzută, aflată în curs de remediere”, au arătat aceștia, potrivit Club feroviar.
Ca urmare, circulația trenurilor de metrou se desfășoară astfel:
- Gara de Nord 2 – 1 Mai, tur–retur
- Jiului – Străulești, tur–retur
Călătorii sunt informați în stații prin intermediul instalațiilor de sonorizare.
Circulația trenurilor de metrou urmează să fie reluată după finalizarea intervenției.
















