O companie de taximetrie din Franța a suspendat folosirea de mașini electrice Tesla după un accident grav produs sâmbătă la Paris, a anunțat departamentul de comunicare al companiei citat de AFP și Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Sâmbătă seara, un taxi Tesla scăpat de sub control a lovit doi pietoni, apoi un container de colectare a sticlei care a fost proiectat în aer și a explodat la revenirea la sol. Taxiul a intrat pe urmă într-un semafor, care a fost și el proiectat în aer, cursa taximetrului electric încheindu-se într-o camionetă care circula în mijlocul unei intersecții, a relatat poliția, potrivit căreia în urma accidentului au rezultat șapte "urgențe absolute" și trei "relative", scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 aniNumărul vehiculelor vizate de decizia anunțată marți este redus, compania G7 menționând doar că este vorba de 37 de șoferi de taxi, fără a preciza numărul de mașini Tesla din flota sa, unele putând fi folosite în comun.
În ce o privește, compania Tesla, care are acces la o serie de date tehnice, a asigurat că nu a fost vorba de o "defecțiune tehnică" a vehiculului implicat.
CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office suppliesUn purtător de cuvânt al producătorului de automobile american a declarat pentru France Presse că acesta rămâne "la dispoziția autorităților" pentru a le transmite datele la care poate avea acces de la distanță privind vehiculul implicat, fără a da alte detalii.