Volvo Cars va construi a treia fabrică în Europa

Volvo Cars va construi a treia fabrică în Europa
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 nov 2021

Producătorul auto suedez Volvo Cars vrea să construiască până la mijlocul deceniului a treia fabrică din Europa, pentru a-și îndeplini ținta de producție de 1,2 milioane de vehicule pe an, a afirmat duminică directorul financiar Bjorn Annwall într-un interviu acordat publicației germane Automobilwoche, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Volvo, care a avut în octombrie a doua cea mai mare Ofertă Publică Inițială din Suedia, cu o evaluare de 18 miliarde de dolari, are în prezent două uzine în Europa - una în Suedia și alta în Belgia. Câștigurile obținute în urma listării vor ajuta Volvo să treacă la un sistem de vânzări adresat direct consumatorilor și la un tip de abonament, și va atenua impactul renunțării la motoarele cu combustie internă, scrie Agerpres.

"Avem nevoie de ambele fabrici din Europa, dar avem nevoie de mai mult. De aceea vrem să construim o a treia fabrică", a explicat Annwall.

Reguli - Ce riscă cei care publică fotografii din trafic în care se poate identifica numărul mașinii CITEȘTE ȘI Reguli - Ce riscă cei care publică fotografii din trafic în care se poate identifica numărul mașinii

Acesta a precizat că nu s-a decis încă unde va fi construită a treia uzină a Volvo.

Un purtător de cuvânt al Volvo Cars a declarat pentru Reuters că firma poate deja produce 1,2 milioane de vehicule pe an la cele două fabrici existente și vrea să-și majoreze capacitatea peste acest nivel, dar încă nu au fost finalizate planurile.

"Ceea ce putem spune în acest stadiu este că nu a fost luată nicio decizie. Totuși, Volvo Cars a crescut rapid în ultimul deceniu și obiectivul este de continua cu același ritm de creștere", a precizat oficialul.

Grupul chinez Geely a preluat Volvo Cars de la Ford Motor în anul 2010 pentru 1,8 miliarde de dolari, în ceea ce a constituit cea mai mare achiziție externă făcută de un producător auto din statul asiatic.

Până în 2025, Volvo are ca obiectiv o marjă operațională între 8% și 10% și vânzări anuale de 1,2 milioane de mașini, în creștere cu 56% față de 770.000 de vehicule vândute în perioada 20 iunie 2020 - 20 iunie 2021.

În ultimii ani, producătorii auto tradiționali au pierdut teren în fața Tesla, care a devenit una dintre cele mai valoroase companii din lume, grație accentului pus pe vehiculele electrice. Între timp, multe firme europene s-au reorientat spre segmentul vehiculelor electrice, inclusiv Volvo Cars, care vrea să producă numai vehicule complet electrice din 2030 și deține o participație de 49,5% la producătorul de automobile electrice Polestar. 

viewscnt
Afla mai multe despre
volvo cars
fabrica