Brânza halloumi din Cipru primește statut de produs protejat din partea UE. ''Multe state au încercat să ne copieze.''

Brânza halloumi din Cipru primește statut de produs protejat din partea UE. ''Multe state au încercat să ne copieze.''
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2021

Cipru primește statut protejat pentru apreciatul său halloumi, oferind producătorilor săi dreptul exclusiv de a vinde brânza cu textură cauciucată în Uniunea Europeană, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uniunea Europeană urmează să confere oficial luna aceasta produsului halloumi, sau ''hellim'' în turcă, statutul de Denumire de Origine Protejată (DOP), care va intra în vigoare începând din octombrie, conform Ministerului Agriculturii din Cipru, arată Agerpres.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

Măsura reafirmă ceea ce industria și statul au susținut de ani buni, a declarat producătorul George Petrou, directorul general al Petrou Bros. Dairy Products, care deține aproximativ 25% din piața de export din Cipru - faptul că halloumi are origine cipriotă, cu izvoare istorice ce fac referire la producția acestui tip de brânză încă din jurul anului 1500.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

''Din păcate, în ultimii ani, numeroase state au încercat să ne copieze, așa că statutul ne va ajuta foarte mult, astfel alte țări nu vor produce halloumi sau ceva similar care induce în eroare consumatorii'', a spus acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
halloumi
cipru
ue
branza