Argentina și Uruguay, fără electricitate, într-o pană uriașă, care afectează și sudul Braziliei

Argentina și Uruguay, fără electricitate, într-o pană uriașă, care afectează și sudul Braziliei
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 iun 2019

Argentina și Uruguayul erau private de electricitate, în urma unei pene uriașe, pe întregul lor teritoriu, duminică, au semnalat pe Twitter întreprinderi de distribuție energetică din ambele țări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”O cădere masivă a sistemului de interconectare electrică privează de energie întreaga Argentină și Uruguayul”, a anunțat compania Edesur Argentina, relatează AFP. citată de News.ro.

Sudul Braziliei a fost de asemenea afectat.

Milioane de sud-ameriani nu aveau curent.

”Din cauza unei defecțiuni generale a sistemului de interconectare, Argentina și țările limitrofe nu au electricitate”, a subliniat un pic mai târziu societatea Edenor, pe aceeași rețea de socializare.

Ungaria a descoperit cel mai mare câmp petrolifer din ultimii 30 de ani CITEȘTE ȘI Ungaria a descoperit cel mai mare câmp petrolifer din ultimii 30 de ani

Compania uruguayană UTE a anunțat pe Twitter că, ”la ora (locală) 7.06 (13.06, ora României), o defecțiune a rețelei argentiniene a atins sistemul interconectat, privând de serviciu întregul teritoriu național și mai multe provincii din țara vecină”.

După aproximativ o oră de la pană, UTE a precizat însă că ”există deja orașe de coastă în care serviciul electric este restabilit, iar eforturile continuă în vederea repornirii întregului serviciu”.

Argentina  - care are 44 de milioane de locuitori - și Uruguayul - 3,4 milioane - împărtășesc un sistem de interconectare electrică în centrul căruia se află barajul binațional Salto Grande, situat la 450 de kilometri nord de Buenos Aires și la 500 de kilometri nord de Montevideo.

viewscnt
Afla mai multe despre
pana curent
electricitate
uruguay
argentina