Bruxelles: Acord privind prima lege a UE de reducere a emisiilor de metan. România a indicat că va cere modificarea regulamentului

Bruxelles: Acord privind prima lege a UE de reducere a emisiilor de metan. România a indicat că va cere modificarea regulamentului
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 15 nov 2023

Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la un nou regulament al UE pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic în Europa și în lanțurile globale de aprovizionare, prin care sunt introduse norme stricte pentru depistarea și remedierea scurgerilor de metan. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, săptămâna trecută, că statul român va cere Comisiei Europene modificarea proiectului legislativ, arătând că România va suporta cele mai mari costuri dintre toate statele Uniunii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acordul trebuie acum adoptat formal de ambele foruri pentru a putea fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii, după care va intra în vigoare.

Noul regulament introduce norme stricte pentru depistarea și remedierea scurgerilor de metan și pentru limitarea evacuării în atmosferă și a arderii la faclă.

Profitul Romgaz a scăzut marginal, rezultat al contribuției de solidaritate. Statul a pierdut 5 miliarde de lei din redevențe și supraimpozit CITEȘTE ȘI Profitul Romgaz a scăzut marginal, rezultat al contribuției de solidaritate. Statul a pierdut 5 miliarde de lei din redevențe și supraimpozit

Potrivit proiectului legislativ, operatorii din industriile gazelor fosile, a petrolului și a cărbunelui vor fi obligați să măsoare, să monitorizeze, să raporteze și să verifice în mod corespunzător emisiile de metan, în conformitate cu cele mai înalte standarde de monitorizare, și să ia măsuri pentru a le reduce.

Totodată, vor fi interzise practicile de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă, care eliberează metan în atmosferă, cu excepția unor circumstanțe strict definite, cum ar fi din motive de siguranță sau în cazul unei defecțiuni a echipamentului.

În cazul minelor de cărbune, ventilația va fi limitată începând cu anul 2027, cu condiții mai stricte care vor fi implementate după 2031.

În plus, companiilor din sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui vor fi obligate să realizeze un inventar al activelor închise, inactive, blocate și abandonate, cum ar fi puțurile și minele, să le monitorizeze emisiile și să adopte un plan de atenuare a acestor emisii “cât mai curând posibil”.

Săptămâna trecută, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că statul român va cere Comisiei Europene modificarea actualului draft de legislație, arătând că România va suporta cele mai mari costuri dintre toate statele Uniunii.

″Discutăm despre o propunere de Regulament în ceea ce privețte emisiile de metan, pentru că România este într-o poziție specială. Vom avea de departe cel mai mare cost dintre toate statele europene, de peste un miliard de euro, care va fi resimțit de industrie, și nu vrem să fie resimțit nici de industrie, nici de consumatori. Vom discuta cu toate statele membre și cu toți actorii instituționali. Ne vom lupta ca versiunea finală de Regulament să țină cont de aceste particularități ale României, că nu poți să cartografiezi și să monitorizezi peste 60.000 de sonde fără să transferi acest cost în competitivitatea economiei românești și în buzunarele românilor″, a spus Burduja, în deschiderea Romanian International Gas Conference 2023.

După cum a relatat Profit.ro, compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, totodată producător de energie electrică pe bază de gaze, începe să se pregătească pentru înăsprirea normelor Uniunii Europene cu privire la emisiile de metan, care i-ar putea majora costurile de operare.

FOTO Grupul Superbet va avea un nou CEO CITEȘTE ȘI FOTO Grupul Superbet va avea un nou CEO

Totodată, compania vrea să se alăture inițiativei internaționale voluntare Oil and Gas Methane Partnership (OGMP) 2.0, program de monitorizare și reducere a emisiilor de metan la care participă peste 100 de companii din sector, din mai mult de 60 de țări.

România se numără printre statele UE cu cele mai mari emisii anuale de metan din sectorul energetic, fiind al doilea cel mai mare producător de petrol și gaze din Uniune, și are și potential de a le reduce ″prin soluții simple″, se arată într-un studiu științific coordonat de Observatorul Internațional de Emisii de Metan al UNEP, Universitatea din Utrecht și Environmental Defense Fund, citat de organizația de mediu 2Celsius.

Pe de altă parte, potrivit Asociației Energia Inteligentă, proiectul de Regulament UE privind emisiile de metan nu ține seama de particularitățile industriei de gaze naturale din România și riscă să devină o povară ″inutilă, afectând în cele din urmă de o manieră negativă consumatorii finali, prin creșterile de preț pe care le aduce″.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
emisii metan
reducere emisii metan
romgaz emisii metan
metan încălzire globală