Ce se va întâmpla cu clienții Enel după ce compania va părăsi România

Ce se va întâmpla cu clienții Enel după ce compania va părăsi România
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 nov 2022

Clienții Enel ar urma să fie preluați de cei care cumpără operațiunile gigantului italian din România, deci ar trebui să fie un transfer silențios de contracte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Practic, însă, noua companie nu este obligată să preia contractele pe care le consideră avantajoase, arată Hotnews.

În prezent, consumatorii casnici și IMM-urile au prețuri plafonate de către stat, care compensează furnizorilor diferența dintre plafon și un preț stabilit tot de autorități, 1.300 lei pe MWh (care este sub prețul pieței). În plus, pe tot parcursul anului, statul a avut mari întârzieri în plata acestor deconturi. Iată de ce contractele cu acești consumatori ar putea fi considerate nerentabile.

Undă verde: Electromontaj preia Hidroconstrucția și societățile controlate de către aceasta CITEȘTE ȘI Undă verde: Electromontaj preia Hidroconstrucția și societățile controlate de către aceasta

În cazul în care noul cumpărător nu dorește să preia și contractele clienților Enel, aceștia ajung să fie transferați automat la furnizorul de ultimă instanță, care este un furnizor dintre cei existenți în piață, stabilit lunar de către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE).
Preluarea unui număr atât de mare de contracte de către un alt furnizor ar da peste cap întreaga piață

Niciunul dintre furnizorii actuali nu are o astfel de capacitate. Soluția este ca această problemă să fie discutată din timp de către autoritățile române cu cei care ar dori să cumpere operațiunile Enel din România.

Plecarea Enel din România nu ar trebui privită ca o tragedie, iar clienții nu vor fi afectați, a afirmat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Aceasta după ce anterior, Enel a anunțat că și-a planificat pentru anul viitor plecarea din România.

Rusia preferă să reducă producția de țiței în loc să-l vândă statelor care plafonează prețurile CITEȘTE ȘI Rusia preferă să reducă producția de țiței în loc să-l vândă statelor care plafonează prețurile

"Piața de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează și companiile și clienții. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanțe de urgență. Când e criză și faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect. S-au adus tot felul de corecții și sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecție a cadrului legal și de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor.

Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie", a spus Chirițoiu, citat de Agerpres.

El a arătat că, pe partea de furnizare, concurența are o importanță redusă în această perioadă de criză.

"Enel era un operator în expansiune și am apreciat poziția lor în piață. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numește în continuare CEZ, deși proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiții australian localizat la Londra. Dar clienții au contract cu compania CEZ și primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienții. Ieșirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin și ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piață. Nu văd de ce ieșirea Enel ar trebui privită altfel decât ieșirea CEZ", a completat Chirițoiu.

Grupul Enel și-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinței Capital Markets Day.

"Activitățile din Europa se vor concentra pe Italia și Spania, în condițiile în care vom ieși din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.

În America Latină, grupul intenționează să se retragă din Peru și Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia și Grecia, se așteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
bogdan chirițoiu